CITEȘTI

Centrul Național al Dansului București

Centrul Național al Dansului București

Distribuie articolul:
Share

Prima implicare a CNDB în acest program de amploare este prezentarea spectacolului „Déracinés/Rupți din rădăcini”, de Bogdan Zamfir, la Paris. Centrul Național al Dansului București (CNDB) este unul dintre partenerii instituționali ai Sezonului România-Franța 2019, un program care va cuprinde peste 300 de activități artistice, culturale, științifice și educaționale, organizate de instituții din cele două țări între 28 noiembrie 2018 și 14 iulie 2019. Deschiderea Sezonului România-Franța a avut loc pe 27 noiembrie, la Domul Invalizilor și Centrul Georges Pompidou din Paris, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, și a președintelui Franței, Emmanuel Macron.

Creații românești pe cele mai importante scene din Franța

„Déracinés/Rupți din rădăcini” este primul eveniment organizat în cadrul  Sezonul România-Franța organizat în parteneriat cu CNDB, care a găzduit repetițiile pentru această producție în luna noiembrie. Premiera spectacolului are loc pe 17 și 18 decembrie 2018, la Lavoir Moderne Parisien, unul dintre cele mai importante spații de teatru și dans contemporan din capitala Franței, care a colaborat cu nume mari de pe scena franceză, precum Valère Novarina, Claude Buchvald, Laurence Février și Claude Merlin.

Primul proiect al actorului Bogdan Zamfir în calitate de regizor-autor, „Déracinés/Rupți din rădăcini” este un spectacol-lectură jucat în franceză, română și romani, care pornește de la întrebările „Ce înseamnă să trăiești departe de țara în care te-ai născut? Să nu vorbești limba țării unde trăiești? Să fii CELĂLALT, cel care în imaginarul colectiv nu face parte din <majoritate>?“. Spectacolul va fi prezentat și la București, la Sala Stere Popescu a CNDB, din Bld. Mărășești 80-82, pe 24 și 25 aprilie 2019.
O altă coproducție CNDB, acțiunea performativă continuă „Delicate Instruments of Engagement”, de Alexandra Pirici, va fi prezentată de Théâtre de la Ville la Ambasada României din Paris, pe 12 și 23 decembrie.
CNDB va mai susține, sub egida Sezonului România-Franța, prezentarea spectacolului „Mothers of Steel”, creat și performat de Mădălina Dan și Agata Siniarska, la Théâtre de Vanves din Paris pe 6 aprilie 2019, în cadrul celei de-a 21-a ediții a festivalului Artdanthé.


CNDB cooperează cu La Briqueterie

Tot în cadrul Sezonului România-Franța, CNDB este partener în alte două proiecte importante în anul 2019. Centrul Național al Dansului București va găzdui între 13 și 23 mai 2019 instalația interactivă „Danse des guerriers de la ville/Dansul războinicilor orașului”, creată de Cie Par Terre a coregrafei franceze Anne Nguyen, în cadrul căreia spectatorii pot explora o serie de instalații interactive care evocă diferite concepte și stiluri din dansul hip-hop. Tuts, bounce, flow, freestyle, jam – fiecare instalație este denumită după aceste stiluri, pe care publicul este invitat să le experimenteze, interacționând cu imaginile video, cu sunetele pe care le aude sau cu propria imagine.

De asemenea, CNDB va continua programul său de rezidențe cu o cooperare cu prestigiosul spațiu francez La Briqueterie (Centre de Développement Choregraphique Nationale du Val-de-Marne – CDC). Coregrafele Simona Deaconescu și Andreea Novac  vor beneficia de rezidențe de creație în studioul din suburbia pariziană Vitry-sur-Seine, iar coregraful francez Christian Ubl va veni în România pentru o rezidență în studioul CNDB din București și va prezenta la sala Stere Popescu spectacolul „AU” (interpretat alături de Kylie Walters), pe 28 iunie 2019. Spectacolul este insotit de conferința „Țara fără drapel” a peisaigistului și scriitorului francez Gilles Clément, susținută pe 26 iunie 2019, în care va dezvolta conceptul de grădină planetară.

CNDB în Sezonul România-Franța

Conectarea internațională este una dintre prioritățile CNDB care se aliniază cu misiunea principală a Sezonului România-Franța 2019, un program cultural de șapte luni care își propune colaborări încrucișate între operatori culturali publici și privați, instituții, școli, universități, companii, creatori români și francezi, în cele mai importante centre regionale din cele două țări.

Sezonul România-Franța 2019 este organizat de următoarele instituții:

Din partea României: Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Turismului, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Educației, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ambasada României în Franța și Institutul Cultural Român.

Comisar general: Andrei Țărnea

Din partea Franței: Institutul Francez cu sprijinul Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Economiei și Finanțelor, Ministerului Educației Naționale, Ministerului pentru Învățământ Superior, Cercetare și Inovare, Ministerului Tranziției Ecologice și Solidarității, Ministerului Sportului, al Ambasadei Franței în România, al rețelei filialelor Institutului Francez din România și al Alianțelor franceze.

Comisar general: Jean-Jacques Garnier

Parteneri media CNDB: AGERPRES, B-Critic, Bucharest City App, Dilema Veche, Feeder.ro, Graphic Front, Radio România Cultural, RFI – Radio France International, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista Atelierul, Revista CARIERE,  Revista Zeppelin, Liternet, Orașulm.eu, Onlinegallery, Șapte Seri, Scena.ro, SUB25, TANĂNANA, Umblat.ro, Veioza Arte, Zelist

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share