Csilla Tulogdy: fashion designer

Distribuie articolul:
Share

Creaţiile Csillei Tulogdy le-am admirat la unul dintre cele mai interesante târguri de profil din România, şi anume la Art Fashion Fair, unde Mihaela Ion co-fondatoarea Revistei Atelierul alege 3 Best Designeri la fiecare ediţie. Nouă ne place stilul propus de Csilla în creaţiile sale vestimentare.

1. Cum a fost să primeşti titlul de Best Designer din partea noastră la Art Fashion Fair 15?

Am fost extrem de încântată și plăcut surprinsă de acest premiu (mi-am pus imediat diploma la vedere în showroom ☺), mai ales că a fost doar a doua participare a noastră la Art Fashion Fair, unde ne-am simțit foarte bine primiți și intenționăm negreșit să mai participăm. Este primul premiu pe care îl primesc de la un târg la București și vă mulțumesc pentru selecție.

2. Care a fost parcursul tău în domeniul designului vestimentar? Povesteşte-ne un pic primele dificultăţi şi cum ai reuşit să le depăseşti, şi de asemenea spune-ne despre cât de extraordinar este să fii designer vestimentar.

Activez în domeniu din 2003 și am început să creez dintr-o necesitate proprie. Am simțit nevoie de culoare, de linie, de un stil cu accente romantice și feminine dar care să evoce o femeie puternică și completă în toate stadiile ei de dezvoltare, care să spargă tiparele plictisitoare.

3. Care a fost cea mai insolită comandă pe care ai primit-o?

Noi realizăm doar comenzi în urma modelelor create de mine, lucrăm serii mici și limitate pentru a ne păstra unicitatea. Totuși, o doamnă m-a sunat să mă întrebe dacă putem să îi realizăm un costum de urs. ☺))))

4. Când erai mică, şi visai la o posibilă carieră, ce ţi-ai propus atunci să ajungi?

Pot să spun doar că sunt extrem de fericită că SUNT ceea ce fac și asta mi-am dorit de la bun început. De mică croșetam ore în șir și realizam accesorii diverse din mărgele și catarame de curele.                       

5. Care sunt creativii de peste tot pe care îi admiri şi vrei să le spui acest lucru?

Rezonez perfect cu Delpozo, Johanna Ortiz, Altuzzara, Giambattista Valli, Valentino, Chloe, iar dintre designerii români mă încântă Raluca Buzura.

6. Tu ai reușit să transformi hobby-ul în afacere. Ai putea să dai un sfat cititorilor noștri care doresc să facă acest pas?

În primul rând trebuie să te dedici total afacerii tale și să fii foarte bine organizată. Caută asistență de specialitate, nu încerca să faci singur ceea ce nu știi și investește în campaniile pentru colecțiile tale pentru a avea un impact în media și o prezentare de calitate pe măsura așteptărilor tale și ale clienților.

Detaliile contează enorm și oamenii le vor remarca. Construiește un brand și o imagine simplă dar solidă și reprezentativă pentru tine, însă schimbă pe parcurs ceea ce nu te mulțumește. Ai nevoie de o echipă puternică pe care te poți baza în realizarea produselor, de un website profesionist și atrăgător, diversificat dar ușor de folosit dacă dorești să te dezvolți și pe partea online.

7. Cum este pentru tine experienţa unui târg? Care sunt plusurile şi minusurilor unui astfel de eveniment?

La târguri este minunat faptul că pot să iau direct pulsul clientelei mele, să aflu chiar de la ele ce își doresc sau ce le lipsește, să mă prezint lor dacă nu mă cunosc, dar și să înțeleg mai bine comunitatea de designeri, să văd ce inspirație au avut, ce produse realizează și cu ce aș putea să fiu complementară, mai ales la capitolul accesorii.

În schimb, la minusuri se încadrează faptul că nu pot să ofer toată paleta mea de produse și toate mărimile corespunzătoare așa cum o pot face în showroom la Cluj, iar numărul produselor prezentate la târg este limitat. Însă încerc mereu să fac o selecție cât mai diversificată și răspund prompt tuturor comenzilor ulterioare. Târgurile sunt o ocazie foarte bună de a crește nivelul de brand awareness.

8. Cât de mult contează pentru tine reţelele de social media?

Contează foarte mult pentru că este mult mai ușor să interacționăm astfel, pot să ofer anteprime la colecțiile mele și să testez reacțiile clientelor. Îmi place să le ofer variante de a purta piesele mele și idei de styling, însă mă concentrez și pe website-ul unde îmi prezint colecțiile și de unde preiau comenzile.

9. Ştiu că în această perioada vei realiza o noua sedinţă foto pentru noua colecţie, ce ne poţi spune despre aceasta?

Noua colecție reține stilul meu feminin și versatil. Am folosit imprimeuri geometrice și florale, culori puternice, asimetrii pentru a pune în valoare siluetele și personalitatea clientelor mele. Colecția aduce o energie nouă datorită culorilor vibrante, piesele sunt potrivite pentru primăvară și pentru ocaziile speciale în care ne dorim să fim elegante și remarcate, dar conține și piese care se pot purta la birou și ne pot înfrumuseța ziua, ne pot schimba dispoziția.

10. Eşti printre puţinii designerii vestimentari ce realizează ţinute destinate copiiilor, cum ai pornit pe acest drum? Ştiu că fiul tău a fost momentul prim care te-a mobilizat în această cale. Cum vei dezvolta această parte a brandului tău?

Colecția pentru copii a debutat în 2014 și se inspiră din lumea imaginară a copilăriei, din energia lor și din spiritul lor jucăuș. Am folosit printuri speciale create cu ajutorul unui designer grafician cu care am realizat printuri cu efect bidimensional. Am dorit să impart bucuria de a purta creațiile mele și cu fiul meu, să îl implic în activitatea mea. Voi dezvolta și pe viitor această latură a afacerii mele, mai ales că acum am și o fetiță și pot să realizez ținute mamă-fiică.

Site-ul Csillei Tulogdy este https://csillatulogdy.com/

Comentarii

Revista Atelierul: platformă activă de prezentare online şi offline a industriilor creative şi culturale, naţionale şi internaţionale. Cu un număr de peste 9 milioane de cititori, din 2010 am publicat peste 3080 de articole, promovăm peste 1.500 de artişti și designeri de produs, şi suntem parteneri media viabili la peste 600 de evenimente de profil.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share