S-a încheiat DIPLOMA 2021

Distribuie articolul:
Share

Un vizitator pe minut, în cele 10 zile de DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank. Pavilionul dedicat modei, unul dintre cele mai îndrăgite de public. 200 de persoane au lucrat, timp de 8 luni, pentru ca DIPLOMA să se desfășoare în cele mai sigure condiții.  16 specializări, artiști din 9 orașe. București, Cluj și Iași, cele mai multe înscrieri.

La finalul săptămânii trecute s-a încheiat cea de-a VIII-a ediție a DIPLOMA, singurul festival dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români. În medie, un vizitator pe minut a avut DIPLOMA în cele 10 zile ale festivalului, în perioada 8-17 octombrie, timp în care publicul s-a putut bucura de 92 de lucrări din 16 specializări, la Combinatul Fondului Plastic.

Deși contextul actual este dificil, mă bucur că ne-am ambiționat să organizăm această expoziție și anul acesta și pot să spun că suntem încântați de ce a ieșit. Cu toate impedimentele, imprevizibile sau nu, DIPLOMA 2021 este o ediție specială din toate punctele de vedere. S-a lucrat intens, timp de 8 luni de zile. Un efort și o muncă susținute pentru care țin să le mulțumesc colegilor, dar și partenerilor și sponsorilor și, nu în ultimul rând, publicului care a dorit să vadă expoziția în ciuda vremii neprietenoase. DIPLOMA e dovada că trebuie să ne menținem optimismul chiar și-n vremuri dificile și că avem nevoie de artă, de frumos, de normalitate”, a declarat Andrei Borțun, CEO The Institute.

Un spațiu expozițional de 1,500 mp și 6 pavilioane în care arta a îmbrăcat diverse forme, texturi și teme, așa cum le vede noua generație de creatori. Sustenabilitatea, reîntoarcerea către rădăcini, către rural și familie, introspecția, dezvoltarea personală sau emoțională au fost printre cele mai întâlnite teme din lucrările promoției 2021. Parte dintre acestea s-au regăsit și în activările, expozițiile sau proiecțiile sponsorilor și partenerilor ediției din acest an, dar și în workshop-ul dedicat reciclării și vieții sustenabile, desfășurat de ASAP România. Pavilionul dedicat modei și susținut de Fashion Days a fost unul dintre cele mai îndrăgite de public, vizitatorii fiind atrași de creativitatea ținutelor și de versatilitatea lor. Sub umbrela Together We Art, IQOS a prezentat, în pavilionul care i-a purtat numele, o expoziție-concept ce a cuprins creațiile a 8 artiști multidisciplinari, ce au prezentat viziunea lor despre un viitor mai bun. De asemenea, lucrarea realizată de PREN, artist grafic și ilustrator, a atras atenția tuturor vizitatorilor – în spațiul exterior de la Combinatul Fondului Plastic. Amintim că expoziția DIPLOMA e un proiect marca The Institute, cu un record de înscrieri în acest an, de peste 500 de lucrări ale artiștilor din 9 orașe. Conform unei analize interne realizate în comunitatea DIPLOMA, pe un eșantion de 322 de absolvenți din ultimii 4 ani ai facultăților cu profil vocațional-creativ din întreaga țară, provocarea lor cea mai mare este găsirea primului loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit, cu mențiunea că 63% dintre cei chestionați și-ar fi dorit să aibă acces din facultate la noțiuni ce țin de antreprenoriatul creativ, aptitudini multidisciplinare, noțiuni legale, de marketing, respectiv chestiuni financiare, de branding și networking. 74% dintre membrii industriilor creative consideră că expozițiile sunt esențiale pentru dezvoltarea carierei, la început de drum.

PARTENERI DIPLOMA 2021

Un proiect: The Institute // Prezentat de: UniCredit Bank // Parteneri: IQOS România, Art Property City, Art Property Development, Fashion Days, ASAP // Susținut de: Liliac, Epson// În parteneriat cu: Primăria Municipiului București prin ARCUB // Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România // Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural // Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, G4Media, Igloo, IQads, Lovedeco, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Teen Press, The Woman, V fair, Zeppelin, Zile și Nopți.  // Partener de monitorizare: mediaTRUST România // Parteneri academici: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea, Universitatea Națională „George Enescu” din Iași și Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din Iași din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Echipa de creație: Radu Manelici + Sebastian Pren

***

Despre The Institute: The Institute  promoveaza industriile creative din Romania, urmarind sa contribuie la modernizarea Romaniei. The Institute initiaza si organizeaza evenimente de peste 20 de ani si a construit o comunitate ce reuneste antreprenori, profesionisti si publicul industriilor creative din Romania. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ in tara, creste si diversifica audienta atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agentiilor si manufacturilor, promoveaza antreprenorii si profesionistii creativi pe plan national si international. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societatii Civile, Internetics si Cartierul Creativ, initiator al ASAP Romania si organizator al Effie Awards Romania.

Despre UniCredit Bank: UniCredit Bank este parte a UniCredit, banca comerciala paneuropeana simpla si de succes, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate si de Investitii, oferind bazei sale de clienti o retea unica vest, central- si est-europeana. Grupul este prezent in Romania prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management si UniCredit Services.

foto credits: Roald Aron

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share