CITEȘTI

Narațiuni Sonore/Sonic Narratives

Narațiuni Sonore/Sonic Narratives

Distribuie articolul:
Share

Narațiuni Sonore/Sonic Narratives este un traseu fizic și imaginar, care urmărește conștientizarea spațiului urban, trăit, explorat și (re)descoperit, a ecologicului de tip emoțional, acustic, senzorial și social.

Traseul fizic, care pornește din centrul orașului, pe malul canalului Bega către periferie, traversează un peisaj urban cu o încărcătură istorică diversă și ne induce într-o serie de incursiuni sonore și vizuale prin intermediul unor acțiuni sau intervenții artistice. Astfel, spațiul urban devine un continuum ce amplifică experiențe cotidiene ignorate, posibilități ale imaginației, ale interacțiunii sociale sau informaționale. Acțiunile noastre locale sunt legate într-un fel sau altul de un context global mai larg, chiar dacă uneori nu ne dăm seama sau neglijăm repercusiunile ori impactul lor. Narațiuni Sonore/Sonic Narratives intenționează să creeze situații limită care duc la nevoia schimbării din perspectiva individuală sau a grupurilor, revoluții personale zilnice dictate de presiunea modelelor sociale, a idealurilor, situații care presupun supraviețuirea, mai degrabă decât a trăi în întregime, cultivarea nevoilor false, dictatura mărfii, impulsurile contravalente care există în cadrul unei alienări profunde.

Un ecosistem de spații, acțiuni și intervenții răspândite prin oraș, interconectate (meta)narativ, generează o situație în care spațiul fizic, imaginar și cel emoțional se întrepătrund sau se contrazic. Ediția pilot Narațiuni Sonore invită vizitatorul/trecătorul la ascultări active, (re)descoperiri atât a arhitecturilor, cât și a peisajelor urbane dezvăluite într-un mod poetic.

Proiectul reunește practicieni și profesioniști locali și internaționali, artiști care activează în domeniul artelor sonore și/sau vizuale, cu scopul de a lărgi contextul pentru producția artistică în Timișoara, folosind orașul ca platformă pentru explorare și cercetare artistică, printr-un  proces ce esențializează fenomenul tranziției urbane, a memoriei și temporalității.

Participanți: Abby Lee Tee (AT) & Andreea Săsăran (RO), Anca Bucur & Sergiu Nisioi (RO), George Drîmbau (RO), Thibault Drouillon (BE), Paradise Now (BE/FR), Tommy Lawson (FR), Roberto Paci Dalò (IT), Anamaria Pravicencu (RO), Sillyconductor (RO), Time Gates (Ben G. Fodor & Dorothee Frank), Ioana Vreme Moser (RO)

Concept/coordonare: SIMULTAN

Curator invitat: Philippe Franck

Un proiect dezvoltat de Asociația Simultan, parte a programului Lumini captivante – Timișoara 2023, realizat in parteneriat cu Pépinières Européennes de Création & Transcultures din Belgia, cu susținerea Forumului Cultural Austriac din București.

Proiect cultural cuprins în programul cultural prioritar general al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara şi al Consiliului Local Timișoara.

SIMULTAN.org este o inițiativă culturală fondată în 2005 de un grup de artiști din Timișoara, care activează ca o platformă deschisă pentru proiecte și colaborări interdisciplinare, pentru cercetare și experimentări artistice. Proiectul principal al organizației este Festivalul Simultan – eveniment anual dedicat culturii audio-vizuale, precum și alte proiecte site-specific bazate pe cercetare, intervenții în spații publice, expoziții, evenimente live și ateliere.

www.simultan.org

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share