Arhitectura este o profesie foarte complexă, are multe fațete, specializări – și toate ne afectează, direct sau indirect, pe fiecare dintre noi. La scara teritoriului sau a orașului arhitectura înseamnă urbanism – ne întâlnim cu realitatea distribuției spațiilor, funcțiunilor, circulăm ușor sau cu dificultate, ne bucură sau nu peisajul inconjurător, locul în care locuim și muncim ne afectează în bine sau în rău sănătatea… ne iubim sau nu orașul.
Arhitecții concep clădirile în care se desfășoară viața noastră, le adaptează nevoilor noastre, dar și multor alte cerințe (structurale, de confort, estetice etc). Arhitecții de interior structurează spațiul interior, creează confort și atmosferă, ei sunt cel mai aproape de nevoile utilizatorilor, cu care ideal ar fi să colaboreze cât mai strâns. Un student la Universitatea de arhitectură se poate hotărî in ce domeniu să se specializeze încă de la admitere, sau se poate orienta mai târziu și să ajungă să lucreze în urbanism, arhitectură, arhitectură de interior, design de produs, sau poate scenografie, grafică – proiectele și cursurile făcute în școală îi formează o cultură în domeniu, îî antrenează creativitatea și capacitatea de adaptare și învățare, astfel că posibilitățile de exprimare și exersare a unei profesii sunt multiple. Ca să ilustrăm o parte a acestei palete de competențe am ales să vă prezint 3 arhitecți, din 2 generații, membri ai aceleiași familii – familia Chira. Ne-au răspuns, fiecare dintre ei, la același set de întrebări – fiecare vine cu o poveste, un mod de abordare, o anume experiență – sperăm să fie sursă de inspirație pentru cei care își doresc să devină arhitecți sau să apeleze la serviciile acestor specialiști.
Mircea Chira
1. Cum de ați ales această profesie ?
M-am născut în București, într-o familie în care nu existase vreodată un arhitect și totuși… Copil fiind desenam mult, aveam caiete întregi de desene, pe care ai mei le adunau cu grijă, dar nu vedeam desenul legat de viitorul meu. Până prin clasa VII-a, când un prieten de familie, un om de o cultură extraordinară (fusese schilodit în subsolurile Securității), mi-a făcut cadou de ziua mea ‘Istoria arhitecturii în România’ de Grigore Ionescu. Citeam mult și orice, dar această carte, pe care am citit-o fără efort, cu toată vârsta relativ ‘fragedă’ m-a făcut să mă gândesc la arhitectură. Astfel că atunci când, prin clasa IX -a am fost întrebat pentru ce vreau să mă pregătesc, am ales arhitectura fără ezitări – (am fost în ultima serie cu 11 clase !). După doi ani de pregătire cu arhitectul Tutu Oprea, am intrat pe locul 27 din 230 de candidați. În facultate am cunoscut-o pe soția mea, Sonia Maria, vom împlini în curând 50 de ani de căsnicie fericită.
2. Cum a fost și este parcursul dumneavoastră ca arhitect ?
În facultate am avut șansa de a fi îndrumat de celebrități, Titus Mocanu, Sudan, Bordenache, Grigore Ionescu, iar la atelier i-am avut ca profesori pe Mihail Caffe, Aslan, Gabriel Cristea, iar în ultimii ani de facultate pe dl Octav Doicescu, care mi-a fost și îndrumător la diplomă. Am început să predau în 1978, intrând ca asistent prin concurs (lucram atunci la Electrouzinproiect), iar din această poziție am lucrat cu profesori ca Romeo Belea, George Filipeanu, Mihail Caffe.
Ca șef de atelier am urcat în timp de la anii mici la anii mari, având în grupele conduse mulți studenți care astăzi sunt arhitecți celebri, sau în conducerea UAUIM. Am cunoscut-o pe soția mea, Sonia Fulgeanu și ne-am căsătorit in 1974, când eram amândoi studenți. Ea s-a pensionat din poziția de conf. dr. arh. la UTCB. Avem o fată, Cristia Chira absolventă de Tonitza și UAUIM, în acest moment lector dr. arh. la Facultatea de Arhitectură de interior în UAUIM.
În mod paradoxal nu am avut multe lucrări împreuna, în afara lucrărilor mari, pentru că ne pierdeam în dispute profesionale. Am colaborat la lucrările mari, restaurări în general, sau locuire de lux, altfel fiecare a avut propriile lucrări. Am lucrat cu aceeași plăcere la cele mai diverse proiecte, la IPJ Slobozia, la Electrouzinproiect, iar din 1978 în UAUIM și pe firma proprie.
3. Ce implica un proces de restaurare ?
O mențiune deosebită merită lucrările de restaurare Casa Arion (n. Iorga), Pitar Moș (actuala Academica), Stelea Spătarul, Polonă 64, sau Eminescu 27 (sediul Macromex). Nu poți începe o restaurare a unei clădiri fără studierea istoricului zonei și al clădirii, mai ales că majoritatea edificiilor istorice au fost mutilate de locuirea colectivă din anii socialismului multilateral dezvoltat. A fost necesară elaborarea unei strategii de abordare, în funcție de mai mulți factori: amplasare în cartier, istoric, structura, intervenții în timp, adăugiri de camere, sau corpuri, etc. A contat, de asemenea și intenția proprietarului de a folosi în viitor clădirea.
Nimic nu se compară cu adrenalina momentului decopertării tencuielii existente, fiecare metru pătrat de perete decopertat spunând propria poveste. Strategia dezvoltării proiectului se face împreuna cu proiectanții de specialitate, pentru că, în final casa va trebui să răspundă tuturor cerințelor actuale de confort. Închipuiți-va ce înseamnă să alegi un anumit tip de consolidare în spații, pereți, tavane acoperite cu lambriuri, stucaturi și picturi de epocă.
Reconstituirea multor detalii, ornamente la interior și exterior, ține de gradul de cultură arhitecturală și, de ce nu, de etica profesională.
Iubesc Bucureștiul, consider că este un oraș cu o istorie fascinantă și care merită toată atenția. Clădirile vechi dau farmecul și soliditatea existenței orașului, îi certifică istoria și rezistenta în timp, de aceea consider ca este imperios necesară protejarea acestora de atacul permanent al marilor firme de imobiliare – vezi cazul Conacului Miclescu, de pe șoseaua Kiseleff.
4. Ați avut și proiecte de arhitectură legate de zona de industrial?
În anii 2000 am abordat din nou arhitectura industrială, în baza experienței dobândite la Electrouziproiect, în cazul unei incinte industriale pentru industria auto la Titu, 12 hale complexe pentru turnarea pieselor de plastic pentru toate tipurile de mașini fabricate în România, sediul central al întreprinderii, laboratoare de cercetări și grădiniță pentru copiii salariaților.
5. Ce probleme și nevoi credeți că ar trebui să rezolve arhitectura contemporană?
Arhitectura contemporană, cred eu, trebuie să răspundă unor noi nevoi de confort, în condițiile în care materialele de structură și finisajele au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Personal, cred că asistăm/participăm la un fel de baroc în arhitectura moderna, datorat tocmai noilor posibilități. În aceste condiții este necesar un echilibru între posibilitățile de exprimare și bunul simț al proiectantului.
6. Ce ați spune unui tânăr care dorește sa devina arhitect? Sunteți cu toții și cadre didactice universitare – ce ne puteți spune despre învățământul de arhitectura?
Învățământul românesc de arhitectură începe să aibă o componentă teoretică din ce în ce mai puternică, atât datorită posibilităților uriașe oferite de noile tehnologii, cât și posibilităților uriașe de documentare. Nu mai este atât de necesară elaborarea de detalii de către arhitect, acesta având la dispoziție o multitudine de cataloage cu propuneri pentru toate componentele unei clădiri. Rămâne problema inspirației, a modului în care aceste detalii sunt puse în operă, volumetrii, spații interioare și exterioare, context, amplasare. Pe de altă parte, valoarea corpului profesoral din UAUIM garantează o pregătire de înaltă calitate studenților interesați într-adevăr de meserie.
7. Ce sfat să dau unui viitor candidat la UAUIM ?
Să nu încerce să facă această meserie fără pasiune și fără să accepte cantitatea uriașă de muncă și risipă de idei, care îl pot face cu adevărat ARHITECT. În prezent sunt pensionar și ofer consiliere atât firmelor, cât și celor care au nevoie de un sfat. Sunt membru în trei CTUAT, Ilfov, sector 2, sector 6 și ajut la clarificarea unor situații dificile în București și împrejurimi.
Mircea şi Sonia Chira
Sonia Chira
1. Cum de ați ales aceasta profesie ? Ce domeniu vi se pare mai interesant – arhitectura, restaurarea arhitectura de interior ?
Sunt născută în Bacău, oraș fără un institut de arhitectură. Singurele informații legate de această meserie veneau de la bunica mea care ne-a povestit de o rudă din familia ei, arhitect austriac, venit la sfârșitul sec XIX în România, care a ridicat o biserică într-un sat de catolici de lângă Bacău (am văzut biserica). Pentru noi copiii, atunci era o simplă informație. Am urmat în paralel cu liceul o școală de artă, care m-a făcut să îmi doresc să continui cu un institut de artă, să devin artist plastic. Schimbarea gândurilor mele a intervenit când, întâmplător l-am cunoscut pe Lou Ghelerter, student atunci în anul cinci la arhitectură, el mi-a vorbit despre această meserie și toate proiectele mele de viitor s-au schimbat… îi rămân recunoscătoare, e o meserie pe care o iubesc.
Venită din provincie, fără o pregătire (în anii aceia era o concurență teribilă, mulți candidați pe un loc) nu am reușit să intru din primul an. A fost o mare deziluzie, eram învățată să fiu premiantă. Un mare efort din partea mea și din partea părinților mei a făcut ca, în anul următor, un an greu, când examenul s-a dat pentru prima oară în toamnă, iar cei care absolviseră în acel an 12 clase au avut la dispoziție doar două luni să se pregătească intens, iar cei picați la alte facultăți și-au încercat norocul la arhitectură (în total cam 1200 de candidați), eu să reușesc și să intru a 9-a în institut. Zic Institut pentru că atunci UAUIM nu era încă Universitate.
2. Ce domeniu vi se pare mai interesant – arhitectura, restaurarea, arhitectura de interior ?
Generația noastră a prins vremea Facultății de Arhitectură, ani când în facultate se atingeau serios toate domeniile acestea, eram pregătiți pentru o meserie foarte complexa. Am iubit toate aceste laturi a meseriei noastre și am avut proiecte în toate aceste domenii, pe care le-am făcut cu mare plăcere. Am colaborat cu soțul meu, Mircea Chira la multe proiecte mari, multe de restaurare sau industriale, dar am avut înțelegerea care mi-a plăcut foarte mult, să avem proiecte proprii unde ne puteam exprima personal ca arhitecți.
3. Cum se îmbină arhitectura cu alte domenii ?
Am avut ocazia să îmi dau seama de importanța meseriei noastre atunci când, conferențiar fiind la Institutul de Construcții (ulterior UTCB ), Facultatea de Instalații unde am funcționat aproape 40 de ani, am predat cursul de Elemente de Arhitectură studenților instalatori. Am realizat ce importanță are această cunoaștere a elementelor legate de meseria noastră pentru cei care creează confortul în edificiile gândite de noi arhitecții. M-a bucurat faptul că s-a constatat importanța acestei legături și la nivel educativ instituțional, prin introducerea acestui curs și mai ales interesul viitorilor ingineri instalatori pentru cunoașterea meseriei noastre, a importanței relației dintre arhitect și instalator, colaborarea lor perfectă.
4. Ce tip de proiecte vă bucură mai mult, ce proiecte sunt mai dificile, mai solicitante ?
Am lucrat în cadrul atelierului nostru de arhitectură toate tipurile de lucrări destinate a fi rezolvate de către un arhitect. Au fost lucrări reușite, le-am văzut în mare parte executate, am văzut beneficiari mulțumiți care ne-au devenit prieteni buni, mulți dintre ei. Asta e cea mai mare satisfacție, consider că, pe lângă medicină și învățământ, arhitectura e meseria dedicată în primul rând bunăstării individului (din toate punctele de vedere). E o meserie grea, ca arhitect ești supus expunerii publice prin ceea ce creezi, nu poți ascunde nici reușitele nici greșelile făcute. Trebuie să fii destul de diplomat deoarece lucrezi cu diverși beneficiari, să fii bun psiholog ca să le ghicești comportamentul, să ai cultură în mai toate domeniile și să fii mereu la curent cu ce este nou.
5. Cât de importante sunt noile tehnologii pentru dezvoltarea actuală și viitoare a arhitecturii ? Cum credeți că va influența AI profesia de arhitect ?
Noi suntem o generație care a prins târziu aceste noutăți. Am încercat să ne adaptăm și un mare ajutor a venit din partea tinerilor din preajma noastră. Am avut ocazia să colaborăm cu tineri absolvenți care cu mare bucurie au beneficiat de experiența noastră, iar noi, la rândul nostru, am beneficiat de priceperea lor. Consider că nu te poți opune progresului, că trebuie să te adaptezi. Noile tehnologii ușurează mult munca unui arhitect, pentru asta iți trebuie multă pricepere și la fel de multe cunoștințe în meserie.
Deocamdată, pentru noi, a însemnat renunțarea la una dintre planșetele din atelier și mai multă adaptare pe cât posibil la nou.
Mircea şi Sonia Chira
Cristia Chira
1. Cum de ați ales aceasta profesie? Ce domeniu anume vi se pare mai interesant – arhitectura, restaurarea, arhitectura de interior? Cum se îmbina, cum se completează acestea?
Născându-mă printre planșete, foițe și rotring-uri și crescând prin ateliere, sala de sport și holurile facultății, profesia era cumva deja aleasă. Cu doi părinți arhitecți, care iubeau această meserie, la mine nu s-a pus problema vreodată sa mă duc în altă direcție. Mișcarea mea revoluționară, ca să o numesc așa, a fost când m-am îndreptat spre arhitectura de interior. Am avut șansa unei burse Erasmus la Paris în 1999 (eram în anul 2) și acolo am lucrat în biroul de arhitectură al prietenilor noștri Cristina Mănciulescu și Andi Negoescu, birou care era axat, în principal, pe arhitectură de interior. Acolo lucrurile se făceau la alt nivel față de România unde încă nu prea mișca nimic în domeniu, nimic profesional. Când am văzut cum fac ei lucrurile în Paris și la ce nivel se mișcă și ce se poate face m-am îndrăgostit brusc. Astfel că am virat cu totul, la terminarea facultății, către amenajări interioare. Tata, arhitect adevărat, cu toate principiile la el, a înnebunit când a auzit, pentru că îi cam dădea cu virgula toată situația. Să poți să construiești case și să alegi să pui perdele îi suna extrem de ciudat. I-a luat niște ani până și-a revenit.
Nu aș afirma neapărat că mi se pare mai interesant, dar cu siguranță mi se potrivește mai bine.
Nu cred că arhitectura poate exista fără arhitectură de interior sau fără restaurare. O clădire se gândește și se ridică, este locuită, interiorul ei se schimbă de nenumărate ori, apoi se degradează și trebuie refăcută. Toate aceste acțiuni trebuie făcute bine și ele pot fi făcute bine doar de către oameni specializați. E simplu!
2. Cum se îmbina și alimentează reciproc cu alte domenii – scenografia, învățământul?
Cred că din fiecare domeniu prin care treci înveți. Eu am învățat extrem de mult din perioada în care am lucrat în scenografie de film, că am avut norocul să o fac și pe asta. În scenografie comunici mesaje prin intermediul elementelor pe care le folosești ca să ambientezi un spațiu (culori, texturi, materiale, etc), interioarele scenografiei sunt personaje care joacă în film, nimic nu e lăsat la întâmplare, totul este ales și îmbinat pentru a spune o poveste, pentru a crea o anume atmosferă pe care regizorul o cere pentru a descrie acțiunea sau personajul. Cred ca de aici am putea învăța și noi.
Cristia Chira
Cât despre învățământul în domeniu e simplu – nu poți preda arhitectură de interior fără să proiectezi în domeniu.
3. Ce tip de proiecte vă bucură mai mult, ce proiecte sunt mai dificile, mai solicitante? De ce?
Cum spuneam, m-am dus către arhitectură de interior și am cam rămas acolo. Deci prefer proiectele de amenajare de interior. Cred că proiectele, în general în arhitectură, sunt dificile când e beneficiarul dificil, că dacă ești lăsat să îți faci treaba și ești înțeles și ascultat e ok.
4. Cum coexistă clădirile vechi cu cele noi în oraşele de azi? Care e situaţia în Bucuresti?
Cred că noul cu vechiul coexistă în funcție de cum este gândit noul, pentru că vechiul nu îl poți, sau nu ar trebui să îl poți schimba radical, ci trebuie îmbrățișat. E o discuție lungă și complexă aici, discuție în care eu nu sunt specializată.
Știu că avem norocul de a trăi într-un oraș plin de istorie și implicit clădiri vechi, sau, de fapt, mai plin față de alte orașe. Cred că ar trebui să ne luptăm mai mult să coexiste noul cu vechiul, renunțăm destul de ușor, apar tot felul de gogoși noi și urâte cocoțate pe clădirile vechi și cred că e păcat, pentru că, în felul ăsta doar ne prefacem că le respectăm. Sau ne prefacem că păstrăm fațada și construim in spatele ei blocuri de 10 etaje fără legătură cu ce e în jur. E foarte complicat. E ușor de judecat din afară. Cred că acestea sunt cele mai grele proiecte în arhitectură – cele în care trebuie să te legi de vechi ca să ridici noul și trebuie să mulțumești pe toată lumea, pe beneficiar, reglementările, bugetul, imaginea, istoria etc.
5. Ce probleme și nevoi credeți că ar trebui să rezolve arhitectura contemporană?
Cred că arhitectura, fiind o artă atât de centrată pe om și nevoile lui, are de rezolvat din ce în ce mai multe probleme. Pe lângă nevoile clasice de funcționalitate și estetică mai avem deja multe alte nevoi ale omului modern pe care trebuie să le luăm in calcul – nevoi de sustenabilitate, de incluziune, sănătate, siguranță, bunăstare fizică și psihică, nevoi sociale și culturale, nevoi legate de noile tehnologii și tendințe care se updatează mereu și cu care trebuie să fim la curent.
6. Cât de importante sunt noile tehnologii pentru dezvoltarea actuală și viitoare a arhitecturii? Cum credeți că va influența AI profesia de arhitect?
Cred că nu putem și nu avem voie să nu ne adaptăm. De-a lungul istoriei, cum a mai apărut ceva nou (electricitatea, mașina, computerul, internetul, etc) s-a creat panică, după care ne-am adaptat, dovadă că suntem cu toții aici alive and kicking. Acum e toată panica asta cu AI-ul care a apărut și ne va înghiți pe toți. Cred că ar trebui să ne relaxăm puțin și să vedem cum ne putem adapta și la asta. Până una alta este un instrument. Ca și cu orice alt instrument poți să-ți dai cu el peste degete sau poți construi ceva interesant – e o alegere.
O să vedem cum o va influența, sper că în bine, dar repet, cred că ține de noi și de cum vom folosi acest nou instrument. Și internetul și computerul ne-au ajutat și ne-au făcut mai rapizi și mai informați. Urmează să vedem cum ne va ajuta inteligența artificială.
Enotek
Birouri Odăi
7. Ce ați spune unui tânăr care dorește să devină arhitect? Sunteți cu toții și cadre didactice universitare – ce ne puteți spune despre învățământul de arhitectură?
Știu exact ce i-aș spune, ce le și spun de altfel – că asta este o meserie pentru care îți trebuie pasiune. Dacă nu o ai ești mort. Este atât de subiectivă încât nu ai cum să o faci fără pasiune și convingere.
Învățământul de arhitectură se adaptează la nou, se schimbă în funcție de schimbările din jur, se îmbunătățește permanent, știu asta pentru că sunt în interiorul lui. Dar nu este suficient să treci prin școală ca gâsca prin apă și să ieși un arhitect bun. Trebuie să te documentezi tu, permanent, să mergi mai departe de ce auzi la cursuri și atelier, să cauți informații și inspirație peste tot. Informațiile pe care le primești în școală sunt multe, dar nu suficiente, pentru că nu e timp fizic să le primești cum trebuie pe toate. Diferența între studenții care înțeleg asta și cei care nu înțeleg este imensă. Nu vreau să arunc cartoful fierbinte la student în bătătura, nu asta e ideea, este un fapt. Noi, cadrele didactice, facem ce și cât putem, ne documentăm, cercetăm, proiectăm, schimbăm, ne adaptăm la ce apare, învățăm permanent și dăm mai departe, dar dăm cât avem vreme și posibilitatea să dăm.
8. Ce planuri de viitor aveți?
Planuri de viitor… Am o gașcă mișto de oameni la școală cu care fac chestii. Nu știi niciodată ce urmează, dar știi clar că urmează ceva, ceea ce e minunat. Anul asta am făcut Festival de Arhitectură. Nu știu exact cum am reușit. Am depus proiect la ARCUB la un șpriț, că așa facem, și l-am luat. Și l-am și făcut. Cu prieteni care ne-au ajutat, fără buget suficient, fără să știm ce înseamnă un festival, cu toate cerințele și problemele care apar. A fost greu, dar l-am făcut și am învățat imens și încercăm să îl mai facem. Alt plan la care ținem e Școală de Vară în Vama Veche, ne concentrăm și pe tema asta acum. Deci planurile sunt pentru viitorul apropiat, nu știu și nici nu îmi doresc neapărat să știu unde voi fi și ce voi face în 5 ani. O să vedem.
Toate pozele sunt trimise din arhiva familiei Chira, de către ei.
Fără comentarii