CITEȘTI

Magdalena și Bogdan Pelmuș expun la Arsmonitor

Magdalena și Bogdan Pelmuș expun la Arsmonitor

Distribuie articolul:
Share

Magdalena și Bogdan Pelmuș, unul dintre cele mai importante cupluri de artiști din București, expun „Corp Comun” la Arsmonitor.

Programul curatorial al galeriei de artă Arsmonitor continuă cu un nou duo-show dedicat de această dată cuplului de artiști Magdalena și Bogdan Pelmuș. Expoziția „Corp Comun” va avea vernisajul pe 25 aprilie și va fi accesibilă publicului până pe 6 iunie. Expoziția „Corp Comun” este a treia expoziție din acest an din programul galeriei Arsmonitor, după un solo dedicat fotografiilor analog ale artistului Răzvan Neagoe și după expunerea în premieră a picturilor Ioanei Gorzo și Dumitru Gorzo, expoziție care a adus peste 700 de vizitatori în seara vernisajului.

Magdalena și Bogdan Pelmuș se numără printre artiștii de după 2000 care au dezvoltat o serie de practici bazate pe colaborare și organizare artistică, angajând în discursul lor noile tematici și mediumuri, de la performance, instalație și ready-made, până la internet, happening și video. Demersul lor reprezintă o contribuție semnificativă pentru scena artei contemporane românești din ultimii 20 de ani, aceștia distingându-se ca un duo emblematic al supraviețuirii într-un spațiu artistic post-comunist, traversat de o tranziție continuă. Au explorat o serie de inițiative și acțiuni cu ajutorul cărora au chestionat marile turnuri sociale, tehnologice și politice de după 2000 și efectele globalizării în Blocul de Est. Începând cu 2001, au generat diverse formule de auto-organizare artistcă și autonomie, precum grupuri artistice, artist run space și diverse proiecte colective, printre acestea enumerând Sursa Group, Glocal History, Loading Open Lab și Hybrid Manifestation. Alături de cariera lor ca duo artistic, cei doi și-au continuat, totodată, proiectele și expozițiile personale.

Expoziția „Corp Comun” prezintă o selecție de lucrări recente ale cuplului de artiști Magdalena și Bogdan Pelmuș, care însumează o sinteză de maturitate a demersului lor artistic din ultimii 20 de ani de activitate. Sunt aduse împreună o suită de obiecte și imagini, desen, pictură, ready-made și video, care propun un gest de reflectare și recuperare a fragilității și vulnerabilității corpului uman în prezent.

„Într-un plan simbolic, expoziția „Corp Comun” chestionează asamblajul paradoxal al corpului uman, reflectând la ideea de unitate și complementaritate a elementelor opuse care-l constituie: pe de o parte, structura arterială a corpului fizic și, pe de altă parte, expresia dinamică și energia cromatică a corpului psihic. În acest sens, coeziunea antropică este etalată și cercetată cu ajutorul unui șir de obiecte și imagini care fac referire la disecție, la studiul anatomic și, totodată, la indexarea urmelor memoriei și a psihozelor. Rețeaua sangvină și câmpul psihic, în ciuda diferențelor de conținut și formă, fac corp comun într-o relație de adeziune și complementaritate stranie”. (Pasaj din textul curatorial).

Arsmonitor, prima galerie de artă care s-a deschis în Casa Presei Libere, este cea mai nouă galerie din peisajul cultural al Bucureștiului. Este un spațiu dedicat artei și transformării, cât și dialogului dintre artiști, colecționari și iubitori de artă.

https://www.arsmonitor.ro

http://instagram.com/arsmonitor

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share