La granița dintre artă și design, Anca Fetcu Lupu își construiește cariera cu o claritate rar întâlnită. A urmat studiile Universității Naționale de Artă din București, urmate de o specializare ulterioară la Universitatea din Wolverhampton, Marea Britanie, iar mai recent a absolvit programul mini MBA din cadrul aBC – a business of creativity.
Momentul în care a făcut pasul spre o maturizare artistică reală a adus schimbări concrete: și-a amenajat propriul atelier, a început să-și asume pe deplin direcția artistică și și-a conturat o atitudine care îi ghidează parcursul. Anca are convingerea că este datoria sa de a-și asculta vocea creativă, că în vulnerabilitate există putere și că poate oferi lumii tot ce are mai bun doar urmând acest drum — chiar și atunci când nesiguranța rezultatului o sperie. O astfel de schimbare interioară, dublată de disciplină și explorare, a marcat o etapă esențială în evoluția ei profesională. Despre aceste transformări, despre ritmul creației și despre felul în care obiectele ei prind viață vorbim în interviul de mai jos.
Cum s-a conturat pentru tine drumul către design și, mai ales, către această zonă a luminii și reflecției? A venit firesc sau a fost mai degrabă o descoperire treptată?
Parcursul meu către design a început pe când eram în clasa a VI-a. Fratele meu, cu șase ani mai mare, era deja elev în clasa a XII-a la Tonitza și se pregătea să intre la UNARTE, la secția Design de Produs. Am fost întrebată la școală ce vreau să fiu când voi fi mare și am răspuns DESIGNER, chiar dacă, la acel moment, nu înțelegeam neapărat ce presupune asta.
Cu adevărat am început să fac pași în direcția designului în clasa a XI-a, pe când studiam Actoria pentru a da la UNATC. După o repetiție intensă pentru o piesă, am simțit că sunt mediocră, m-am așezat tristă la masă și am început spontan să desenez în pix bustul lui Beethoven, aflat în sală. A ieșit din prima, eu m-am liniștit, și atunci am știut ce tip de manifestare artistică mi se potrivește cel mai bine. Într-o lună mă mutam deja de la Mihai Viteazul, mate-info, la Tonitza, design ambiental.
De acolo au început explorările și învățarea continuă. Cred că am fost atrasă din prima clipă de lumini. Fiind o persoană foarte emoțională, îmi plăcea să creez atmosfera potrivită cu ajutorul luminii. Am creat primele corpuri de iluminat încă din timpul facultății, iar apoi m-am axat în special pe asta.
Cred că este nevoie de mult curaj pentru a schimba direcția și a acționa cu atâta hotărâre încât să-ți influențezi, în fond, propriul viitor. Faptul că ai identificat încă din facultate o nișă în design spre care te-ai orientat și pe care o explorezi și astăzi arată că a existat o anumită luciditate în parcursul tău.
Mă gândesc acum și la manualitatea obiectelor tale, la felul în care se construiesc prin gest și material. Cu ce îți place cel mai mult să lucrezi și ce simți că transmit aceste materiale prin obiectele pe care le creezi?
În prezent lucrez mult cu o rășină acrilică non-toxică. Folosesc mai multe tehnici de turnare, integrez material de iută (pentru ranforsare și textură), pulbere metalică pentru efecte de corodare/rugină etc. Această rășină mă ajută să transfer o piesă modelată în lut într-un material stabil, definitiv. Pot, așadar, să mă joc cu texturi, efecte, culori, forme și să transmit cât mai autentic conceptul din spatele obiectului.
Atât din perspectivă estetică, dar și conceptuală, ce crezi că face obiectele tale diferite de altele din aceeași categorie? Există o trăsătură recognoscibilă a stilului tău?
Simt că există o legătură directă între mine, ca om, și creațiile mele. De ceva timp mi-am dat voie să creez exact așa cum simt, fără să mai pun sutele de filtre specifice școlii de design pe care am urmat-o. Nu am căutat rațional să identific o nevoie în piață, să studiez competiția și să văd cum pot rezolva mai bine o problemă. În schimb, m-am conectat la mine și am răspuns unor nevoi personale, de natură emoțională. Abia când am finalizat un obiect, am făcut un pas în spate și am realizat că nevoia pe care o adresam instinctiv era una universală și că, da, deși procesul fusese mai degrabă artistic, rezultatul era unul de design.
Trăsătura recognoscibilă a creațiilor mele este libertatea estetică, spiritul viu și storytelling-ul. Fiecare obiect vorbește cu tine, îți spune o poveste și te invită să guști din atmosfera pe care o creează. Sunt obiecte care trăiesc.
Mediul înconjurător al Ancăi trădează din prima sensibilitatea ei artistică. Spațiul e impregnat de atenție pentru detaliu și de un simț al frumosului care se regăsește și în obiectele pe care le creează. Acestea se integrează firesc în orice interior, dar, mai mult decât atât, aduc o notă personală și caldă, încărcată de emoție.
Unul dintre obiectele care mi-au atras atenția este Roma Mirror, o oglindă cu un design seducător, care te invită să pătrunzi dincolo de suprafață. Care este povestea acestui obiect și cum ai ajuns la forma lui?
Gândește-te la un portal. O oglindă care te trimite într-o altă epocă, într-o altă lume care a fost odată.
Mi-am propus să spun o poveste folosind exclusiv o foaie de sticlă, să creez un obiect care este deopotrivă minimalist și decorativ. Și a ieșit Roma.
Obiectele finale rareori reflectă efortul din spatele lor. Care este pentru tine cea mai provocatoare etapă în procesul de creație, până când ajungi la forma finală?
Cred că dificil este să fac loc în rutina zilnică pentru explorare. Ne umplem viețile cu prea multe lucruri de care societatea ne învață că avem nevoie, apoi muncim excesiv ca să păstrăm acele lucruri în viața noastră. Timpul este negociat între toate aceste taskuri și activități care, de multe ori, nici nu ne mai aduc bucurie. Suntem obosiți și tracasati non-stop.
Acesta e cel mai greu lucru pentru mine: să pot include, în acest haos compact, timp pentru creație. Restul este bucurie pură.
Această bucurie probabil se transmite și în design. Ce emoție ți-ai dori ca un obiect creat de tine să trezească în cel care îl folosește? Și cum încerci, prin tehnică sau formă, să o faci vizibilă, tangibilă?
Eu cred profund că omul de azi are nevoie de ancore sufletești, de stâlpi de rezistență în jurul său. Aproape nimic din exterior nu ne ajută să ne simțim în siguranță, ba dimpotrivă. De aceea îmi doresc ca produsele mele să creeze mici oaze de liniște, de siguranță și de speranță. De la o referință istorică (Oglinda Roma), la o lampă care îți zâmbește cald și liniștitor (Serenity Kon), obiectele mele transmit atemporalitate și stabilitate.
Serenity Kon s-a născut firesc și a răspuns propriei mele nevoi de liniște și ancoră sufletească.
Corpul lămpii și abajurul conic au fost primele componente desenate. Relația dintre ele mi-a inspirat ideea unui personaj, iar nevoia de a acoperi becul, pentru a nu te deranja când privești lampa, a dat naștere ideii unei măști de bec. Și iată-mă modelând în lut un chip blând și luminos, care parcă vrea să-ți transmită că totul este bine. Odată aprinsă lampa, chipul capătă un halou luminos, care întărește această atmosferă.
Privind obiectele Ancăi, e limpede că emoția și atmosfera pe care le transmit nu vin doar din formă sau funcționalitate, ci și dintr-o legătură subtilă cu mediul înconjurător. Texturile, culorile și formele par să fie ecouri ale naturii și ale spațiului în care trăim, prelucrate prin gestul său artistic.
Cum te inspiră lumea naturală sau mediul din jurul tău și cum se transformă această inspirație în forme, texturi, obiecte reale?
Lucrând cu mâinile, de la modelaj în lut, la turnări, laminări sau termoformări manuale, invariabil jonglez cu multe texturi. Toate aceste texturi au referințe în lumea naturală, cea mai mare muză pentru mine. Lotus ne duce cu gândul la delicatețea, transparența și eleganța petalelor unei flori, iar Oglinda Terra amintește de textura pământului, așa cum o percepem de sus, din avion.
Terra mai are o componentă interesantă. În rășina folosită am integrat pulbere de metal, pe care am activat-o la umiditate. Am pornit astfel un proces de oxidare, prin care, în timp, produsul își schimbă aspectul și ruginește natural, inegal, marcând trecerea inerentă a timpului. Efectul este controlabil și depinde de gradul de umiditate la care este expus produsul.
Deși majoritatea obiectelor au tonuri deschise și naturale, în atelierul tău am remarcat și o oglindă albastră, care iese din tipare. Tinzi să experimentezi frecvent cu culorile sau cum alegi paleta potrivită pentru un obiect?
Culorile se aleg singure. Instinctiv, am început să fiu atrasă de culoarea de bază a materialelor pe care le folosesc, așadar paleta cromatică este direct inspirată de natură. Lucrând cu această rășină, obiectele pot fi ulterior vopsite, conform dorințelor și viziunii clientului final.
Există contexte în care aleg să integrez produsul într-o armonie cromatică deja existentă în spațiul în care este folosit. Astfel, în fața unui perete accent, vopsit într-o nuanță puternică, voi alege să așez o lampă în identic aceeași nuanță.
Munca de designer presupune atât proiecte comisionate pentru clienți, cât și expunerea în evenimente de nivel înalt, menite să promoveze creațiile și să le aducă în fața iubitorilor de artă și design. Anca Fetcu Lupu a colaborat cu branduri prestigioase, iar lucrările sale au fost prezentate la expoziții de design din Milano, Londra, Stockholm, Kortrijk, Graz, Bruxelles, Viena, București și Cluj.
În acest context, mă întreb: cât de mult din activitatea ta reprezintă explorare liberă și cât implică proiecte comisionate? Cum se influențează aceste două direcții între ele?
Activitatea mea este împărțită între explorare liberă și creație pe brief, și mă bucură mult acest lucru.
Clienții vin către mine tocmai pentru varietatea de concepte, lejeritatea și curajul creativ. Mă recomandă atât portofoliul de lucrări comisionate, cât și gama de produse marcă proprie.
Pentru mine este foarte important să mențin un echilibru între timpul și resursele dedicate proiectelor comisionate și explorării libere. Sunt interdependente. Proiectele comisionate le finanțează pe cele libere, care construiesc brandul și generează, la rândul lor, alte proiecte comisionate.
Uneori se simte ca mersul pe sfoară. Este foarte ușor să pierzi echilibrul, dar te îmbunătățești odată cu experiența.
Având deja experiența lucrului cu clienții, știu că unii dintre ei vin cu o imagine clară despre ce își doresc, în timp ce alții au nevoie de mai multă îndrumare. Ce ți-ar plăcea ca oamenii să știe înainte de a veni la tine pentru un obiect personalizat?
Mi-ar plăcea să știe că e ok să se joace și că, împreună, putem da formă și viață unor idei care, poate, au fost șoptite de copilul lor interior.
Sună foarte promițător! Ne poți povesti în continuare despre un proiect care ți-a adus satisfacția pe care o anticipai? Ce a făcut din acea experiență una specială?
Pentru mine, satisfacția are două etape: validarea spontană, printr-o reacție emoțională la interacțiunea cu obiectul, și validarea comercială. Am stat mult timp izolată în lumea mea, speriată de lumea exterioară. În ultimul an și jumătate, însă, am pășit cu mai mult curaj în afara atelierului și mi-am arătat mai mult din creația mea, iar satisfacția a constat în validarea profesională.
Anul acesta am expus lampa Serenity Kon în cadrul Milano Design Week, ca urmare a unui proces de selecție. În noiembrie am expus pentru prima dată la BLICKFANG MESSE în Viena, unul dintre cele mai mari târguri de designeri independenți cu vânzare din Europa, unde doar o treime din propuneri sunt selectate.
Cred că validarea comercială pentru un artist/designer ca mine este una organică, susținută de consecvență și de o voce autentică.
Dar satisfacția personală în relație cu procesul de creație? Cum se desfășoară pentru tine acest parcurs?
Atunci când încep creația, fie pornind de la un brief primit, fie de la o idee proprie, am tendința să mă pierd total în proces. Petrec ore în șir în fața laptopului și a caietului de schițe, până ajung la un rezultat potrivit. Uneori, această etapă durează chiar și 2–3 zile foarte intense. Mă entuziasmez extrem de tare, iar satisfacția rezultatului vine la pachet cu o senzație de epuizare psihică și emoțională, care necesită o zi de refacere.
În același timp, procesul creativ include și etape care nu ies din prima. Cum te raportezi la aceste momente în care lucrurile nu se aliniază încă viziunii tale?
Când vorbim despre creație proprie, nu cred în greșeli, ci în etape ale explorării. Este posibil ca o etapă să nu iasă așa cum ți-ai proiectat-o, însă, dacă ai ochi să vezi, așa-zisa „greșeală” te poate ghida spre un rezultat mai bun. În primul rând, afli rapid multe moduri în care ideea ta nu funcționează, înveți mai multe despre materialele pe care le folosești și despre limitările lor și cauți soluția în alte tehnologii. Astfel, te antrenezi, iar la următorul proiect vei ști deja câteva drumuri pe care să nu le mai iei.
Un exemplu concret este procesul de creație și testare pentru masca de bec a veiozei Kon, ulterior denumită Serenity Kon. Până să ajung la portretul Zen, am testat cel puțin 10 tipuri de măști de bec: plate, bombate, din rășină epoxidică, din plexiglas satinat, metal și chiar oglindă. Îmi puneam speranță în fiecare soluție, iar la final, rezultatul era nesatisfăcător. Dacă m-aș fi oprit la penultima probă, aș fi spus că am dat greș. Dar am mai încercat o idee, iar rezultatul a dus la produsul de azi.
Iar în cazul proiectelor comisionate, cum gestionezi provocările care apar, astfel încât echilibrul dintre dorințele clientului și propriul tău limbaj artistic să rămână armonios?
Dacă vorbim despre o lucrare comisionată, cei aproape 20 de ani de experiență mă ajută să propun clientului doar soluții pe care știu că le pot susține, chiar dacă, uneori, este prima dată când lucrez într-o anumită tehnică. Dacă totuși întâmpin dificultăți în realizarea unui proiect, voi pune în aplicare „planul de urgență” și voi solicita sprijin tehnic, astfel încât clientul să nu fie afectat.
Din punct de vedere estetic, există întotdeauna riscul ca limbajul clientului să fie diferit de ceea ce pot și doresc să ofer eu. Dacă distanța este mult prea mare, atunci ne putem despărți prieteni, în sensul că îi respect viziunea, dar consider că nu sunt persoana care să răspundă acesteia.
Anca, simți că există momente-cheie care ți-au oferit un avânt, văzute din perspectiva maturității de acum?
Am avut mai multe momente de avânt. Toate au fost rezultatul unei decizii luate în acord cu ce simțeam și cu o doză de curaj: decizia de a mă muta de la liceul cu profil de mate-info la Tonitza, decizia de a aplica pentru bursă în Anglia, decizia de a mă transfera la universitate în Marea Britanie, decizia de a participa la primul meu concurs de design, în urma căruia am expus la Milano Design Week și așa mai departe.
Uitându-mă înapoi, consider că toate momentele mele de avânt au avut în spate o decizie vulnerabilă de a acționa, atunci când rezultatul nu era clar și percepția era de risc asumat.
Aflându-ne la finalul acestui interviu, spune-ne, te rog, ce te entuziasmează pentru perioada următoare și la ce proiecte lucrezi acum.
În prezent, mă entuziasmează foarte mult participarea recentă la BLICKFANG MESSE, în Viena, de la începutul lunii noiembrie. Este considerat cel mai mare eveniment de design cu vânzare din țările vorbitoare de limbă germană, în care expozanții sunt designeri independenți, selectați din întreaga Europă. Pentru mine a fost prima participare și a venit la pachet cu multă curiozitate, dar și emoție.
Pregătirea pentru acest eveniment m-a forțat să ies mult din zona de confort și să accelerez task-uri pe care le tot amânam în dezvoltarea brandului propriu de produse de design, astfel încât am reușit să îmi lansez magazinul online, www.ancafetcu.ro.
Acum mă concentrez și pe dezvoltarea unei game de produse decorative, inclusiv corpuri de iluminat, oglinzi, ca parte a studioului meu de design, Anca Fetcu Studio, precum și pe dezvoltarea de colaborări pe termen lung cu mărci de design consacrate.
