-
Calendare și plannere cu dichis pentru 2023

Anul acesta mi-a fost greu sa mă decid ce calendar să aleg pentru anul 2023. Am văzut multe modele frumoase, iar răsfoindu-le am impresia că pornesc într-o aventură printre săptămânile și lunile anului următor. Acestea sunt câteva dintre ele. Gânduri de mână Bianca şi Teofan Gavriliu de la brandul de papetărie Gânduri de mână ne…
-
Globuri speciale pentru bradul de Crăciun

În fiecare an aștept cu nerăbdare perioada care vine cu emoția pregătirilor pentru Crăciun. Iar împodobirea bradului de Crăciun este unul dintre ritualurile importante, chiar dacă tradiția este una relativ recentă la noi. Primul brad împodobit a fost la curtea regelui Carol I în 1866. Dacă în copilăria părinților mei din brad erau nelipsite artificiile…
-
Alexandra Udrea „Proiectul meu a apărut din joacă şi curiozitate.”

A venit „Vacanţa”? Deşi au trecut anii, pentru mine perioada aceasta este asociată în continuare începutului vacanţei de vară, pentru că în iunie copilăresc parcă cel mai mult, cu sufletul mai ales şi cu gândul. Am pregătit un interviu foarte frumos, în ton cu vara, cu tema lunară din Revista Atelierul! Vă invit aşadar să…
-
Ep. 12 Aleg să port handmade: Alexandra Udrea
