-
Croșetează – mănuși buburuză

Dacă te pregătești pentru frigul toamnei ori te gândești la un cadou potrivit pentru o fetiță, iată o idee colorată, amintind de vară și soare: mănuși buburuză. La ora aceasta toate buburuzele sunt cu siguranță deja ascuse și la adăpost de frig, însă imaginea lor e foarte potrivită în orice anotimp pentru articole destinate copiilor.Pentru…
-
Insectiada

Am observat că fetele, în general, au câte o preferată din lumea animăluţelor, gâzoşeniilor sau a altor creaturi mai mult sau mai puţin atrăgătoare. Ideea aceasta mi-a fost confirmată, din ce în ce mai pregnant, de o clientă care mă întreabă la intervale regulate dacă am făcut gărgăriţe. Iar de curând, fiind la un schimb…