Despre armonie şi flori presate în cuvinte şi imagine: Creaţiile Adelei Talpeş

Adela Talpeş se prezintă astfel pe blogul ei: “Îmi place sã  creez. Cu mâinile, cu gândurile. Cea mai preţioasã creaţie la care lucrez este propria viaţã şi fiecare clipã îmi oferã un strop de inspiraţie. Iar florile… ce poate fi mai frumos, mai suav, mai desãvârşit? Arta florilor presate este încercarea de a imortaliza şi de a împãrtãşi tuturor aceastã frumuseţe”.

1. Cum ai devenit artizan insolit într-un handmade mai deosebit, realizând felicitãri cu flori presate? De ce flori presate?

Mi-a plãcut întotdeauna sã lucrez cu mâinile. Cele mai vechi amintiri din copilãrie se leagã de lucrul manual, fie cã mã foloseam de hârtie, aţã, seminţe sau creioane colorate; şi de când mã ştiu am fost aproape de naturã, în satul bunicilor sau pe cãrari de munte. Ierbarul din clasa a şaşea a fost cea mai plãcutã experienţã şcolarã, iar în momentul în care am vãzut la Fondul Plastic un marţişor fãcut cu petale de flori presate, mâinile mele şi-au recunoscut menirea. Sunt o fire artisticã şi aş fi putut sã mã indrept la fel de bine spre picturã de exemplu, însã arta florilor presate îmi oferã şansa, mai mult decât oricare alta artã, sã fiu în mijlocul naturii. Este combinaţia care se pliazã cel mai bine pe structura sufletului meu.

2. Ce sfat i-ai da unei persoane care ar vrea sã se apuce de aceeaşi pasiune handmade şi flori?

 

Cred cã mai bine ar fi “sã-şi exprime” aceeaşi pasiune. Pasiunea existã în interior şi aşteaptã doar sã fie scoasã la luminã, sã i se permitã sã creeze. Poţi sã te apuci apoi sã faci comerţ, sã te promovezi, sã-ţi deschizi un magazin. Sfatul meu este sã-şi urmeze chemarea interioarã, indiferent de îndoielile celor din jur, sã-şi mobilizeze toate resursele de rãbdare şi sã se adapteze foarte bine  ritmurilor naturii.

3. Ce calitãţi trebuie sã aibã un artizan?

Sã fie pasionat, liber în exprimare, perseverent, sã aibã foarte multã migalã.


4. Crezi cã handmade-ul a devenit simplu comerţ sau este încã pasiune pentru majoritatea artizanilor?Ce este pentru tine?

Mã feresc sã generalizez şi sã caracterizez o comunitate pe care nu o cunosc încã foarte bine. Însa observând artizanii prezenţi la diferite manifestãri şi creatiile lor, înclin sã cred cã pasiunea îi conduce pe majoritatea. Comerţul e şi el important pentru cã furnizeazã mijloacele pentru a continuã şi pentru a creşte, dar trebuie sã ştii cum sã-l faci şi nu trebuie sã devinã o prioritate în defavoarea pasiunii creatoare. Pentru mine comerţul are înca o pondere foarte micã. Mai sunt în etapa în care experimentez, studiez, îmi conturez personalitatea artisticã.

5. De la ce produs ai primit cel mai bun feed-back?

Au fost foarte multe de-a lungul timpului şi fiecare a fost foarte apreciat la momentul respectiv, mai ales cã de fiecare datã am venit cu ceva diferit sau complex, am introdus un material sau o tehnicã nouã. Florile presate sunt încã un material artistic oarecum exotic în România şi probabil asta dã creaţiilor o notã de spectaculos, le face sã fie foarte apreciate.

6. Foloseşti şi alte materiale pe lângã flori presate?

“Flori presate” este o denumire genericã, de fapt nu sunt numai flori, sunt şi frunze, ierburi, seminţe plate, crenguţe foarte subţiri, fructe, legume (de exemplu coajã de bananã şi foiţa de ceapã) şi alte vegetale. Pe lângã acestea mai folosesc hârtie “de casã”, pe care o prepar din hartie reciclatã, aţã, panglici şi de curând am descoperit materialele textile. Sunt fascinatã de varietatea de culori şi texturi.

7. Care produs te reprezintã cel mai bine?

Toate felicitãrile şi tablourile pe care le creez mã reprezintã; sunt ca şi copiii mei. Care pãrinte ar putea sã facã o asemenea alegere?

8. Consideri cã handmadeul are nevoie de mai multã promovarea sau de mai multã pasiune din partea artizanilor?

De mai multã promovare deşteaptã, care sã diferenţieze arta de kitsch, pentru cã nu orice lucru fãcut de mânã are valoarea pe care vrem sã o dam termenului de handmade.

9.Vei rãmâne artizan insolit şi pe viitor?

Da, obligatoriu! Nu-mi pot imagina existenţa fãrã flori, fie cã sunt proaspete sau presate.

10. De ce crezi ca s-a ajuns la kitsch în handmade?

Pentru cã pasiunea pentru creaţie a fost înãbuşitã de pasiunea pentru banii câstigaţi cât mai repede. S-a pierdut echilibrul. Asta ca imagine de ansamblu; dar la nivel individual mi-e greu sã cred cã cei care fabrica şi promoveazã kitsch-uri au fost insufleţiţi  vreodatã de pasiunea creaţiei. Sunt douã categorii diferite de oameni.

4 Comentarii
  1. Badea Gabriela 40 years ago
  2. Mireille Bijoux 40 years ago

Spune-ne părerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

%d bloggers like this: