Din lumea ideilor cusute…

Distribuie articolul:

Săptămâna aceasta am avut o discuţie virtuală cu Dana, creatoarea „ideilor cusute”. Mi-am amintit cu plăcere de orele de „atelier”, cum le numeam pe atunci, din timpul şcolii generale, de primele mele încercări de a coase.

Dana ne aminteşte prin lucrările ei de frumuseţea acelor vremuri, de naivitatea copilăriei şi a ideilor simple, dar aduce şi un aer nou şi modern în tot ceea ce face.

Acestea fiind spuse, aşezaţi-vă comod şi savuraţi acest interviu. Aşa cum v-am obişnuit în interviurile mele, va fi întins pe multe rânduri, însoţit de imagini de referinţă pentru Idei cusute, precum şi de informaţii în premieră.

1. Bună, să ne prezentăm: Noi: revista Atelierul; Tu?

Eu – Dana, 28 de ani, mâna şi mintea din spatele Idei Cusute.

Ziua angajat corporatist, seara şi în weekend meşter curios într-o lume plină de dantele, bumbac colorat, nasturi şi multe alte materiale care se leagă de pasiunea mea pentru textile şi transformarea lor în obiecte care exprimă frumosul meu. Nici nu vă închipuiţi câte încap în câteva dulapuri bine organizate!

2. Cum a pornit proiectul Idei Cusute?

În urmă cu câţiva ani am redescoperit cusutul, părăsit în vremea şcolii, odată cu ieşirea din copilărie. Ei bine, s-a întamplat brusc, într-un moment de echilibru, în care toate se aşezaseră în locul potrivit, iar eu descopeream cât timp liber am şi mă întrebam ce mi-ar placea să fac cu el. Maşina de cusut s-a găsit în familie şi a urmat construirea fondului de materiale, fond din care folosesc constant şi pe care îl completez de câte ori am ocazia. Am continuat să cos şi să învăţ singură, să descopăr soluţiile pentru ideile mele. Cu fiecare obiect finalizat, m-am simţit mai împlinită, mai fericită că din mâinile mele a ieşit ceva concret, palpabil, dar în acelaşi timp frumos şi util. Între timp, din ce în ce mai multe obiecte luau drumul prietenilor, colegilor şi tot aşa din ce în ce mai departe, ajungeau cadouri pentru oameni dragi, din ţară sau din străinătate. Mi-am căutat atunci un nume prin care să pot defini ceea ce fac şi, la începutul anului 2011, am găsit potrivit ca spațiul meu creativ să se numească Idei Cusute. Aşa că Idei Cusute împlineşte un anişor.

Odată găsit numele mult căutat, am adunat toată munca mea de peste an în paginile unui blog  pentru că simţeam nevoia unui spaţiu de prezentare a lucrărilor cusute. Arhiva foto dădea semne de oboseală, iar eu uitam de multe dintre creaţii tocmai pentru că ramâneau blocate într-un folder.

   

3. Din toate tehnicile sau materialele existente, de ce tocmai „cusutul”??

Am copilărit la ţară, în gospodăria bunicilor. Deşi am fost un copil foarte activ şi năzdrăvan, mereu plecat din curte prin păduri sau pe dealuri, am avut totuşi o jucărie de care eram foarte ataşată. Sacul cu petece. Le târguiam prin sat, le ceream de sub mesele croitoreselor cunoscute, le ascundeam şi renunţam cu greu la ele, la schimb cu un petec mai frumos. Era poate mai mult o resursă de joacă, iar păpuşile mele aveau întotdeauna haine noi. Am plecat la şcoală şi am luat sacul cu petece după mine, în Bucureşti. În pauzele de joacă de acasă, foarte mulţi ani am deschis sacul şi am cusut ceva, de drag. A urmat o perioadă de examene şi preluare de responsabilităţi, apoi liniştea şi echilibrul care mi-au amintit de cusut. În anii în care nu am pus acul în mână, mintea mea a imaginat sute de rochii  sau obiecte textile în cele mai mici detalii. Probabil era chemarea!

4. Am remarcat pe blogul tău un mod de abordare prietenos şi cald. Crezi că această metodă de abordare a cititorilor este cea mai potrivită?

Blogul este un spaţiu de expunere la dispoziţia publicului. Tonurile şi nuanţele regăsite aici transmit cu fidelitate starea mea de bine şi de entuziasm din timpul lucrului. Cos cu mare drag şi plăcere! Scriu aşa cum simt şi scriu repede, ca şi cum i-aş povesti celei mai bune prietene ultima  mea trăznaie. Nu mi-am propus să scriu romane pe blog! N-aş mai avea timp de cusut! Încerc să redau cu fidelitate trăsăturile obiectelor, controlez calitatea imaginilor şi dau indicii despre ideea de la care am pornit sau trăirea care a impulsionat actul de creaţie. Îmi place să cred că cei care mă privesc de dincolo de ecranul virtual al blogului sunt prietenii mei. Altfel mi-ar fi foarte greu să încredinţez atâta informaţie. Pe de altă parte povestea fiecărei lucrări compensează cumva înstrăinarea ei, iar bucuria mea cea mare este să încredinţez lucrările unor oameni care apreciază corect munca, creativitatea şi amprenta personală şi se ataşează la rândul lor de ideea cusută de mine. De câte ori am ocazia, verific starea obiectelor, cum au fost întreţinute şi daca au nevoie de ajustări sau recondiţionări. Din fericire, calitatea execuţiei duce la viaţă lungă a acestora şi la mulţumirea clienţilor mei.

5. Ce te inspiră? Care sunt principalele tale surse de inspiraţie?

Obiectele au la bază propriile mele idei şi în spatele lor există o poveste, conexiuni, evenimente din viaţa noastră, oameni sau materiale care mă inspiră. Toate acestea duc la apariţia unor obiecte unice, de multe ori personalizate, care întotdeauna mă reprezintă şi transmit o parte din creativitatea mea. Mă poate inspira o cămaşă cu flori sau un fluture, un copil mirat sau o dimineaţă de vară! Dar oportunităţile creative se nasc din tot ce e bun, pozitiv şi frumos! Din amintirile copilăriei, din experienţele plăcute şi din relaţiile cu oameni dragi! De foarte multe ori o idee apare doar când privesc un material sau pe toate.

   

6. Care a fost cea mai comică sau trăznită comandă pe care ai primit-o?

N-au fost nici comice, nici trăznite, dar m-au provocat să găsesc soluţii şi au ieşit minunat: câteva piese de costum pentru roluri de serbare la grădi, pălărie în formă de albăstrea, oglida-oglinjoară şi un batic de ciupercuţă.

   

7. Eşti autodidact sau ai urmat cursuri specifice de artizanat?

Sunt autodidact. Am învăţat singură, pas cu pas, obiect cu obiect şi cu mari satisfacţii cam tot ce vă pot arăta vouă astăzi. Îmi place să caut şi să descopăr tehnici, metode şi soluţii pentru ideile mele.

8. Care consideri că este impactul creaţiilor tale asupra oamenilor?

Din reacţiile observate şi din cele povestite, lucrările mele aduc multe zâmbete, o stare de bine şi de normalitate, de siguranţă şi de regăsire a ceva pierdut într-un sertar de memorie. De foarte multe ori creaţiile mele sunt comenzi speciale şi sunt dăruite unor oameni dragi şi frumoşi care se bucură să primească o idee cusută doar pentru ei. O idee care spune ceva despre sau pentru ei! Este o relaţie de reciprocitate în sensul în care şi pentru mine este la fel de important să ştiu că munca mea şi energia investită au fost apreciate, iar obiectul se află pe mâini bune şi va fi bine îngrijit.

 

9. Dacă ar fi să alegi alt material/ tehnică, ce ţi-ar plăcea să încerci?

Aş alege să învăţ lucrul cu materiale naturale cu o oarecare căldură. Mă atrage lemnul şi-mi plac împletiturile. Aş învăţa să transform inul, cânepa şi bumbacul în fire şi le-aş vopsi în casă. La capătul opus aşez materia rece şi dură: sticla, plastic, piatră, metal.

10. Ce aşteptări ai de la proiectul Idei Cusute şi care este mesajul tău pentru toţi cititorii noştri?

Idei Cusute evoluează odată cu mine şi depinde de timpul meu. Este un proiect de suflet  de care mă îngrijesc cu drag, răbdare şi atenţie. Îmi doresc să bucur cât mai mulţi oameni şi anul acesta pentru că asta înseamnă pentru mine foarte mult timp petrecut frumos şi cu folos!

Am constatat cu tristeţe că puţini dintre noi avem la îndemână, în casă, o trusă de cusut! Poate ar fi bine să începem de aici! Apoi să schimbăm nasturii albi ai cămăşii cu nasturi coloraţi şi să meşterim o fundă pe post de papion pentru petrecerea de sâmbătă seara!

Iar pentru cei care au nevoie ajutor, mailul meu abia aşteaptă provocările voastre! Îmi puteţi scrie pe adresa ideicusute@yahoo.com şi vom coase lumea împreună cu aţe colorate !

Comentarii
2 Comments