CITEȘTI

Bimagine: „jocul serios al unui copil matur”

Bimagine: „jocul serios al unui copil matur”

Distribuie articolul:
Share

Sunt înnebunită după genţi –  ce noutate, nu? Ştiu că mai toate fetele adoră genţile, de cele mai multe ori, cele aparținând unui mare brand. Eu una sunt înnebunită după genţi diferite, nu trebuie să coste enorm ca să-mi placă şi nici să scrie un anumit brand pe ea. Îmi plac genţile casual, genţile uşor sport, genţile cu barete lungi, care pot fi purtate la orice fel de ţinută, genţile încăpătoare (deşi niciodată nu sunt de ajuns), genţi din materiale textile sau piele.

Având în vedere cele de mai sus, am fost foarte bucuroasă să pot realiza un interiviu cu Bianca Mureşan, o creatoare cu mult talent şi modestie. Modestia şi sinceritatea unor creatori handmade mă impresionează de fiecare dată. Şi de cele mai multe ori aceste calităţi vin tocmai de la acei creatori cu adevărat talentaţi, care nu au nevoie să exagereze lucrările lor, lăsând produsul să vorbească de la sine.  Eu m-am îndrăgostit de genţile Biancăi, căci exprimă multă pasiune, viaţă şi bun gust. Sunt o combinaţie de piele, dantelă, imprimeuri, nuanţe calde, toate formând un total casual chic. Vă invit să citiţi un interviu care mi-a făcut multă plăcere să-l realizez.

Spune-ne puţin despre Bianca Mureşan – cine este şi cu ce se ocupă?

Mic lăstar pe ramura Peisagisticii, o mare pasionată de flori şi manufactură, iubitoare de natură, dimineți şi primăvară. Mă implic în proiecte în care cred, care aduc beneficii atât mie cât şi comunității.
 2c
Povesteşte-ne despre brandul tău!
Bimagine e forma unui vis colorat de iubirea de artă şi dorința de a crea. E jocul serios al unui copil matur care încearcă marea cu degetul. E o parte a persoanei mele transpusă în detaliile unei genți (sau a oricărui alt obiect creat cu suflet). E vorba de un ansamblu care exprimă simplitate, dar care conține detalii deosebite. E vorba de un stil casual impregnat de un aer boem.
Îmi place să cred, că aşa sunt şi clientele mele.
1c
Cum ai ajuns în lumea handmade?
Uitându-mă înapoi, cred că de multă vreme aveam pornirea de a crea, doar că nu am dat curs acesteia. Mama e croitoreasă, aşa că am crescut transformând resturi de materiale în haine pentru păpuşile Barbie. Primul pas efectiv făcut înspre lumea handmade a fost în 2009, anul doi de facultate, când o colegă a văzut lumânările mele realizate din resturi de lumânări găsite prin casă şi mi-a propus să merg cu ea la un târg handmade.
Care sunt produsele şi tehnica care te reprezintă cel mai bine?
Mă reprezintă fiecare obiect creat cu mult suflet. Bucuria e atât de mare de fiecare dată când învăț ceva nou şi pun în aplicare, încât, cred că din acest motiv, statutul de preferat (produs sau tehnică) e uşor transmisibil. Ultima noutate e brodatul pe piele, aşa că produsele realizate cu această tehnică îmi sunt mai apropiate sufletului acum.
bimagine genti
 Care sunt cele mai mari aşteptări/vise ale tale referitor la domeniul handmade?
Mereu am avut aşteptări puține, în consecinţă am lăsat mai mult loc uimirii şi bucuriei progresului. Cea mai mare uimire a fost când am văzut întâmplător pe stradă o tipă purtând o geantă făcută de mine. Poate această uimire s-ar putea transfigura într-o aşteptare: de a vedea cât mai multe fete purtând cu drag creaţiile mele.
 46
Care este cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o aibă un artizan handmade?
Dacă îmi permiți, aş vrea să menționez trei, care mi se par la fel de importante: bucuria de a crea, autenticitatea şi disponibilitatea de a-i îndruma şi pe alţii.
Bimagine handmade bags
Cum iţi promovezi produsele? Târguri, comenzi online, magazin online, care crezi că este cea mai bună metodă?
Dintre metodele de promovare, cea mai eficientă pentru mine e cea online: diferite platforme de socializare (Facebook cel mai intens), şi blogul personal. Urmează participarea la târguri cu profil handmade sau vintage şi bineînţeles o metodă de promovare indirectă, cea prin recomandări. Pe cea din urmă o apreciez în mod special.
20, 21, 22
Ce sfaturi ai da unui artizan la început de drum?
Depinde de ierarhia lucrurilor la care râvneşte. Dacă baza ierarhiei e de a face bani, nu am nici un sfat. Dacă baza e de a face lucruri frumoase şi de calitate, atunci îl sfătuiesc să aibă răbdare, să caute mereu să progreseze (pentru că asta aduce încredere în sine) și să nu îşi compare munca cu a altcuiva. Comparația încătuşează spiritul creativ.
În ultima vreme, am tot scris articole de opinie, în care mi-am exprimat păreri pozitive şi negative legate de lumea handmade. Poţi să ne spui cum vezi tu această lume? Ce îi lipseşte, ce ar mai trebui?
Lumea handmade e bogată în oameni dornici de a face, şi este săracă în oameni dornici de artă şi frumuseţe. În ultimii ani s-a creat un vârtej halucinant în care se compară lucrurile create cu mult suflet şi pricepere, cu cele asamblate în cinci minute, iar aceia care fac cele din urmă sunt ca un vâsc care creşte pe copacul handmade. Cu atât mai mult apreciez oamenii care caută calitatea şi încurajează manufactura autentică.
Îţi multumim mult pentru interviu, iţi dorim multă inspiraţie şi succes!
Vă doresc mulţi ani plini de articole frumoase şi de pricepere în a încuraja şi a promova artiştii handmade.
Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. CreativeToday

    20 ianuarie

    Ce drăguț este articolul! Felicitări Bianca pentru creațiile minunate pe care le realizezi! 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share