CITEȘTI

Tutorial: oglindă, oglinjoară

Tutorial: oglindă, oglinjoară

DIY oglinda
Distribuie articolul:
Share

Pentru tutorialul de astăzi, m-am lăsat inspirată. De tăblițele de scris cu cretă. De culoarea anului 2014, Radiant Orchid. De ideile prezentate de Anca în Ghidul de mai al revistei noastre. De faptul că, atunci când ne privim în oglindă, uităm, de cele mai multe ori, să zâmbim. Așa s-a născut proiectul de azi.

Materiale necesare

1. Pentru a-l realiza, aveți nevoie de:

  • o bucată de lemn sau placaj (A4)
  • autocolante-oglindă (se găsesc la magazinele de decorațiuni) sau, pentru o reflexie mai clară, o bucată de oglindă
  • vopsea specială pentru tabla de scris, eu am folosit nuanța Radiant Orchid
  • pensulă

2. – 5. Am început prin a pregăti tăblița de scris.

  • am aplicat un strat de vopsea, am lăsat să se usuce 2-3 ore, apoi am aplicat al doilea strat
  • am lăsat tăblița să se usuce peste noapte, conform instrucțiunilor de pe ambalaj
  • după uscare, am pregătit suprafața tăbliței pentru scris: am acoperit tăblița cu cretă, apoi am șters cu un șervețel uscat. Astfel, suprafața poroasă a tăbliței este acoperită cu cretă și primul desen nu riscă să rămână imprimat. Ideea am găsit-o, via Pinterest, aici.

2_oglinda_vopsit

6. Am lipit apoi autocolantele-oglindă, am folosit diferite forme și litere jucăușe. Am dezlipit apoi folia protectoare de pe autocolante.

Autocolante oglinda

Nu mai rămâne decât să agățați oglinjoara pe perete și să vă admirați! Chiar dacă această oglindă nu are o imagine clară și nu o puteți folosi pentru a vă aranja machiajul sau ținuta în detaliu, ea vă va aminti cu siguranță de cel mai chic accesoriu al vostru: zâmbetul!

Zâmbiți!

Iar culoarea veselă și mesajele inspiraționale scrise pe tăbliță vă vor însenina orice zi, oricât de mohorâtă! Așa că, zâmbiți!

🙂

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. Ana

    5 ianuarie

    Buna ziua!

    Unde pot gasi oglinda autoadeziva? am cautat in magazine fara succes

    • mihaella.ion

      5 ianuarie

      Incearca la Hornbah, Dedeman si la magazinele de bricolaj gen Andreea Art, Rembrandt. In ultima instanta poti comanda de pe net.

  2. Roxana

    10 iunie

    Buna 🙂 …super ideea …super rezultatul !! 🙂
    Imi puteti spune de unde pot achizitiona vopseaua specială pentru tabla de scris?
    Multumesc! 🙂

    • Cori

      17 iunie

      Mulțumesc! Vopseaua se găsește la magazinele de hobby și bricolaj, iar cele online sunt o sursă sigură!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share