-
Cum să croșetezi o caracatiță

A ajuns și în România proiectul Octopus for a preemie – Caracatiță pentru un prematur. M-a impresionat proiectul deoarece și fetița mea s-a născut prematur – avea 1700 grame și 48cm, însă a fost bine de la început și nu a stat la incubator decât vreo două ore. Mulți bebeluși pornesc vitejește în viață, își…
-
Atelierul recomandă (3-10 martie)

De citit: Pe spatele şerveţelului – Dan Roam “Pe spatele şerveţelului” este deosebită atât ca nume și design – are forma şi coperţile ca ale unui şerveţel –, cât şi ca abordare şi conţinut. Chiar dacă este mai mult o carte de afaceri, eu sugerez oricărei persoane care va lucra în domeniul vizual sau care…
-
Tutorial „ Coronița lui Rudolph ”

Timpul trece parcă zboară (la fel ca săniuța din poezia copilăriei mele) și iată-ne ajunși în Ajunul Crăciunului. Mai avem însă timp pentru o decorațiune mititică, așa, pentru suflet. Anul trecut am realizat un articol inspirațional despre Coronițele de Crăciun și am realizat tutorialul coroniței omului de zăpadă. Anul acesta vă propun o idee inspirată…
-
Un cadou c-un ghem de lână – Mănuși fără degete

Dacă ai nevoie de un cadou, iată o idee rapidă și deloc costisitoare. Este gata în vreo 2 ore (depinde de iscusința ta în ale croșetatului) și te poți mândri că oferi ceva personalizat, realizat cu mult drag, handmade: mănuși fără degete. Poate fi un cadou de Crăciun, de primăvară, de toamnă, de muzică rock,…
-
Tutorial copăcel decorativ

Plouă, e frig, dar încă avem în gând vacanţa de vară. Cum am putea materializa acele amintiri frumoase de vară? Combinând verdele pădurii cu albul crestei de val înspumat, desigur. Astfel, am creat un copăcel decorativ care să strălucească şi să mă bucure până vara viitoare. Dacă vă place rezultatul, puteţi încerca şi voi să…
-
Tutorial „Albăstrele confecţionate din hârtie creponată”

Bine v-am regăsit! Toamna este pusă pe fapte mari! Uitându-mă pe fereastră, nu pot decât să constat că mai este puțin și culorile ei se vor șterge de tot, iarna urmând să își intre în drepturi. Dar până atunci, vă propun să evadăm în infinitul albastrul al florilor create de prietena noastră Ileana-Carmen Dumitrașcu, în…
-
Tutorial: Desenează jucăria – Unicornul Curcubeu

Luna aprilie a adus cu ea o explozie de verdeață. Ieri priveam copacii cu muguri minusculi, iar azi le admir coroana bogată de frunze, verde crud. Veselia de afară și căldura soarelui care ne răsfață, mă îndeamnă la joacă. Ce-ar fi să ne jucăm împreună și să creăm o jucărie inspirată de un desen? Acum…
-
Tutorial ”Decorațiuni primăvăratice din lut”

A venit primăvara, cu o explozie de flori. În balcon orhideele îmi oferă zilnic un spectacol grațios, încărcându-mă cu energie pozitivă. Pentru că am vrut să le mulțumesc, am creat decorațiuni vesele, din materie primă la îndemână, în ton cu anotimpul de afară. Când ni se oferă bucurie, e frumos să răspundem tot cu așa…
-
Tutorial ” Bijuterii Inimoase”

-
Tutorial „Coronița Omului de Zăpadă „

Săptămâna trecută vă propuneam un articol inspirațional despre Coronițele de Crăciun. Vi-l amintiți ? 🙂 Ei bine, am intrat în atelier și am meșterit de zor (cum m-am priceput mai bine) o coroniță pentru surioara mea. Am reușit să și documentez procesul de creație și vă voi povesti aventura coroniței în cele ce urmează! Sper…
-
Tutorial „Vâsc Alb – decorațiune”

Ho! Ho! Ho! De când așteptam eu ocazia să vă salut așa!!! :). Nu, nu m-am transformat între timp în Moș Crăciun – încă mai aspir la o poziție de ucenic, în Atelierul de la Polul Nord. Am însă pentru voi un cadou foarte frumos, pregătit cu drag, atenție și imaginație de prietena noastră Ileana-Carmen…
-
Tutorial: Desenează jucăria – Mașinuța

Bine v-am regăsit! Afară, toamna pictează tabloul inedit al anului 2015. În fiecare an ne încântă cu o nouă capodoperă și ne uimește cu nesecatul izvor de inspirație. Dacă vă place să pictați sau să desenați, cred că veți găsi interesant următorul tutorial. Acum trei ani, am realizat o jucărie pornind de la pictura unui…