CITEȘTI

Tutorial: “Pe urmele ghindelor (II)… cu ac şi aţă ...

Tutorial: “Pe urmele ghindelor (II)… cu ac şi aţă ”

Distribuie articolul:
Share

Bine v-am regăsit dragii mei detectivi mai mari si mai mici. Nici nu am desluşit bine misterul de aici, că o altă ghindă a apărut de niciunde pe foaia de hârtie!!! De data aceasta este doar una, dar trebuie să recunosc că mi-a atras atenţia imediat prin coloritul viu si felul în care a fost decorată. M-am grăbit să îi aflu secretul şi să îl împart cu voi în rândurile ce urmează! Nu uitaţi că aştept sugestiile voastre, descoperirile pe care le faceţi, alături de lucrările realizate şi semnate, pe mail – găsiţi adresa de contact la sfârşitul articolului.  Să trecem însă la treabă şi să mai dezlegăm un mister!

ghinde din fetru

Pentru început avem nevoie de materiale! Eu am ales fetru în două nuanţe: un maro închis şi un galben foarte frumos, deschis.

tutorial ghinde

Avem nevoie de foarfecă si ac, aţă în nuanţe apropiate de culorile alese pentru fetru şi opţional fire de bumbac (puţin mai gros decât aţa) pentru a decora ghinda.

tutorial ghinde materiale

Am mai folosit mărgeluţe de nisip aurii şi mărgeluţe tubulare maronii. Mai avem nevoie de un creion şi o gumă şi, bineînţeles, de un model.

ghinde---tipar

Iată tiparul pe care l-am realizat eu. Am scris şi dimensiunile pe margini – orientativ. Se desenează pe o coală de hârtie şi se decupează pe linia exterioară. Liniile din interior sunt realizate ca să avem o imagine de ansamblu a dimensiunii pe care o avea ghinda după ce o coasem şi … umplem.

tutorial ghinde

Decupăm tiparul şi folosindu-ne de acesta tăiem din fetru câte două bucăţi din fiecare model, două cu fructul – galben şi două cu căpăcelul- maro.

tutorial ghinde

Aşezăm cele două parţi care alcătuiesc fructul una peste cealaltă şi începem să le coasem la un loc. Eu am folosit punctul în urma acului şi puteţi vedea în imaginea de mai jos mai clar cum am procedat. Între timp am făcut rost şi de „umplutură” – bumbac (sau vată).

tutorial ghinde

Dacă vă veţi uita la tipar, veţi observa că am cusut aproximativ pe linia pe care o desenasem în interior. Fiind vorba de fetru, acesta nu se destramă aşa că putem folosi aceasta cusătura fără griji.

tutorial ghinde

Când terminam de cusut de jur împrejur, lăsând necusută partea care urmează să fie ataşată de capac, umplem cu bumbac fructul.

tutorial ghinde

Trecem la căpăcel. Pe acesta am hotărât să îl prind cu feston, după cum se poate vedea în imaginea de mai sus. Am mai explicat cum se realizează aceasta cusătură aici. Şi în acest caz lăsăm necusută partea care urmează a fi ataşată fructului, adică baza.

tutorial ghinde

Adăugăm bumbac şi în capac şi coasem cele două elemente unul de celălalt, pentru a întregi ghinda. Puteţi folose orice cusătură vă place, sau vă este la îndemână. Eu am festonat, baza fiind fetru maro.

tutorial ghinde

Urmează ornarea ghindei. Pentru fruct am brodat cu firul de bumbac (acela mai grosuţ de care vă povesteam la începutul articolului). Am sugerat astfel câteva linii – dacă veţi privi cu atenţie o ghindă le veţi observa:).

tutorial ghinde

Cu firul de bumbac maro şi mărgeluţe terminăm de ornat ghinda noastră. Iat-o este gata!

Împreună am mai rezolvat un mister şi am mai realizat o ghindă tot din fetru, dar de data aceasta cu ac şi aţă! Voi în ce proiecte aţi folosi astfel de ghinde?

Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne trimiteţi creațiile voastre pe  adresa [email protected] şi acestea vor fi publicate ulterior în cadrul acestui articol, sub forma unei galerii foto.

Ne vedem data viitoare cu un nou mister pe care să îl dezlegăm împreună!

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. […] le-aţi găsit folositoare. Am început în septembrie cu seria "Pe urmele ghidelor" (cu lipici, cu ac şi aţă şi amigurumi), am continuat în octombrie cu "Scorbura misterioasă" (perdeua de frunze şi […]

  2. […] Pădurii – cea care locuieşte în copacul desfrunzit unde am găsit ghinde din fetru (lipit sau cusut), sau croşetate (amigurumi). Este vorba, bineînţeles, chiar de acel copac unde am descoperit […]

  3. […] septembrie se apropie de final… Am realizat ghinde din fetru lipite, o ghindă din fetru cusută şi ornată cu mărgeluţe şi astăzi am găsit un nou indiciu despre pomul desfrunzit! Pe una din crengi se afla o ghindă […]

  4. DulceaMeaCasa

    27 septembrie

    hmmm, un mister nou, cu ac si ata….nu sunt sigura dar, fiind asa mare, aceasta ghinda uriasa si frumos colorata mi-a atras atentia, ca unui soricel in cautare de…joaca. Daca as face o ghinda cu ac si ata, m-as juca si eu ca soricelul si mi-as prinde la gat, ca o salba, cateva ghinde bune, ca dehhh, vine iarna si trebuie sa ma joc, nu?
    Super !

    • Rux Copilarim

      27 septembrie

      Si eu tot la decoratiuni m-am gandit cand am facut modelul acesta:). Ma bucur ca iti place!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share