Încet, încet, toamna a început să-şi intre în drepturi. A dat soarele la o parte, a început să împrăştie norii şi să arate cu mândrie tot ce o reprezintă: mere, pere, struguri, gutui, nuci, ghinde, dovleci, vinete, ardei, frunze arămii, floarea soarelui, spice de grâu, porumb, gemuri, dulceţuri, compoturi şi câte şi mai câte.
Şi pentru că muzele sunt atâtea, vă prezint cu entuziasm câteva decoraţiuni inspirate de legendarele roade ale toamnei, care sper să vă ajute în crearea unui decor original de sezon.
Voi începe prin a vă arăta o coroană decorativă tomnatică realizată din coarde de viţă de vie, cătină, frunze, mini dovlecei şi floarea soarelui.

O idee bună pentru aranjarea mesei – naproane în formă de frunze din material textil

O idee inedită de decor pentru masă – suporturi naturale pentru pahare

Florile create din pănuşi de porumb şi boabe sunt extraordinare! Acest buchet de floarea-soarelui necesită multă migală dar efectul este pe măsura efortului depus!

Un tablou în culorile toamnei realizat cu ajutorul a câteva frunze şi puţină vopsea va fi cu siguranţă privit cu admiraţie de oaspeţi.

Perniţe decorative de sezon


O idee minunată – Dovlecei din mohair! Sunt atât de simpatici încât îţi vine să-i strângi în braţe!

Lumânările cu aspect de dovleci sunt deosebite şi foarte potrivite pentru un decor de toamnă.

Lumânare simplă decorată cu coajă de mesteacăn

Suporturi de inspiraţie naturală pentru candele

Şi de încheiere, iată un dovlecel chic, tras printr-un dres negru cu model floral care va face sigur senzaţie!

Dacă v-a inspirat acest articol, aşteptăm cu nerăbdare să vedem creaţiile voastre pe Facebook, Linkedin sau pe adresa de contact a revistei – poza@revista-atelierul.ro.


4 răspunsuri la “DIY – Decor de toamnă”
Ce sursa frumoasa de inspiratie! Multumim!
se incadreaza de minune in viitoarea mea casuta din lut!
superbe ca decor
Sunt geniale!