Tehnica Scrapefoil, importanța detaliilor


Salut, Rucsandra sunt! Vreau să încep astăzi seria mea de tutoriale hand made cu un proiect care poate fi realizat împreună cu copiii sau chiar doar de copii de vârstă medie.

Această tehnică, denumită Scrapefoil, este un procedeu de gravură manuală după un tipar, care necesită un minim de îndemânare și un maxim de răbdare. Acest tablou pe care l-am realizat ca tutorial pentru voi are aproximativ 20/25 cm, iar cu toate că dimensiunile sunt relativ mici, mi-a luat o zi întreagă să îl termin.

00

Așadar, kitul de lucru poate fi achiziționat de la orice magazin cu profil didactic sau handmade și conține: modelul de lucru, instrumentul pentru gravură și un mic eșantion pentru teste. Modelele sunt variate, iar culorile metalice care se obțin pot fi argintiu, auriu sau cupru. Cea mai întâlnită dimensiune este cea pe care am ales-o și eu.

Suplimentar kitului de lucru, avem nevoie de o cârpă moale, umedă și o pensulă pentru îndepărtarea resturilor de material rezultate în urma gravurii.

Rezultatul final al acestei tehnici este strict decorativ, având doar avantaje în dezvoltarea îndemânării copiilor. Este recomandat acestora, pentru a-i încuraja în demararea, realizarea și finalizarea unui proiect, singuri, răsplata finala fiind un tablou decorativ pentru camera lor, care le amintește de reușita lor. Totodata le dezvoltă simțul estetic și le cultivă noțiunea de răbdare.

Și….să începem !

gravura

Detaliile de mici dimensiuni se obțin prin folosirea vârfului instrumentului de gravat, iar pentru suprafețele mai mari se folosește latura acestuia. După cum probabil ați remarcat, imaginea de ansamblu este formată din foarte multe detalii. Nerespectarea acestora, duce la modificarea modelului final.

Nu vrem ca munca noastră să fie în zadar, așa că, acordați atenție detaliilor. Ei bine, mai târziu apare și rezultatul final!

1

2

3

Sper ca sfaturile mele să vă fie de folos, dacă începeți această mini aventură:)

Spor la lucru!

Dacă vrei să urmărești activitatea mea șîn afara Revistei Atelierul, aici este site-ul meu.


Un răspuns la “Tehnica Scrapefoil, importanța detaliilor”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Avatar crazycraftboutique