CITEȘTI

Olga Otstavnova – artistă din Ucraina, creat...

Olga Otstavnova – artistă din Ucraina, creatoarea brandului LuciolaDolls

Distribuie articolul:
Share

Olga Otstavnova este designerul și creatorul produselor Lucioladolls. De mic copil i-a plăcut să deseneze și să creeze ceva cu propriile mâini, iar materialele pentru lucru creativ și cusutul au fost întotdeauna de mare valoare pentru ea. Plantele și legumele sunt sursa principală de inspirație în crearea broșelor și ilustrațiilor, iar lâna și lutul polimeric sunt materialele de bază cu care lucrează.

Vă invit să aflăm mai multe despre Olga în interviul ce urmează.

Olga Otstavnova

Olga Otstavnova

1. Cum ai început să faci ilustrații și broșe din fetru ?

M-am apucat pentru prima dată de împâslirea lânii în urmă cu aproximativ șapte ani. Așteptam cu nerăbdare să încerc ceva nou și să îmi distrag atenția de la munca de acasă când eram în concediu de maternitate. Am fost fascinată de procesul de fetruire în sine. Era uimitor cum fibrele individuale de lână, cu ajutorul unui un ac special, formau o figură solidă și voluminoasă. La început făceam jucării din fetru destul de mari, iar puțin mai târziu au apărut broșele. Am început să fac ilustrații relativ recent, acum doi ani, și am vrut să fac o serie de carduri cu personajele mele.

2. Ești mulțumită mereu de ceea ce faci?

Nu întotdeauna, din păcate, dar așa sunt eu. Nu demult, am renunțat la lucrările personalizate și mi-am permis să fac doar ceea ce îmi doresc. În acest fel am avut ocazia să creez ceva nou, fără să mă îngrijorez dacă o anumită persoană va aprecia sau nu munca mea. Nu poți să fii mereu pe val! Este firesc. Probabil că fiecare artist are perioade de criză, când nu este mulțumit de rezultat și nu știe încotro să se îndrepte. În astfel de momente, eu încerc să fac ceva interesant și plăcut care nu are legătură cu ceea ce fac. În acest moment, mă inspiră drumețiile în munți și învățarea limbii germane.

3. Trebuie să spun că am aflat despre tine și despre lucrările tale frumoase de pe Etsy. Mi-au plăcut imediat. De aceea te-am găsit pe Instagram și am comandat câteva broșe. Și acum, după atâta timp, sunt impresionată de acuratețea și frumusețea lucrărilor. Cât timp îți ia să creezi o broșă?

Mulțumesc foarte mult, mă bucur că broșele mele trăiesc alături de tine! Îmi ia între cinci și zece ore să fac o piesă. Depinde de complexitatea lucrării și de numărul de piese.

4. Cum reușești să continui să creezi și care sunt gândurile sau lucrurile care te motivează astăzi? Cum îți începi ziua și cum te apuci de treabă într-o perioadă atât de nesigură și tristă, luând în considerație situația din Ucraina?

Aceasta este într-adevăr o perioadă dificilă pentru țara mea, pentru fiecare ucrainean și pentru mine personal. Timp de aproximativ două luni după ce a început războiul, mi-a fost greu să mă adun. Creativitatea părea nelalocul ei în contextul evenimentelor actuale. Dar conștientizarea faptului că viața merge mai departe mă ajută să merg mai departe. Am patru copii, fiica mea cea mică are acum opt luni, așa că ziua mea începe destul de banal, micul dejun, școala, plimbări, jocuri… Nu am un orar de lucru specific sau vreun ritual de creație. Mă așez la birou de îndată ce am ocazia.

5. Stilul tău se concentrează pe legume, plante și flori foarte simple. Cred că este ceva cu adevărat minunat și unic. Cum ai ales aceste stil și de ce?

E simplu, iubesc plantele! Sunt atrasă de formele simple și de lucrurile cu care toată lumea este familiarizată din copilărie. Ideea că o simplă floare, o frunză sau o legumă poate deveni o broșă, un prieten mic și drăguț pe care să-l iei cu tine la o plimbare sau într-o călătorie, mi se pare amuzantă.

6. Cu ce materiale lucrezi cel mai des și de ce? Decizi din timp cum vrei să realizezi o anumită lucrare? Poți să ne povestești mai multe despre procesul de lucru cu ilustrațiile și cu fetrul?

Realizez broșele într-o tehnică combinată, corpul din lână, iar fața și mâinile din lut polimeric care se coace; folosesc, de asemenea, diverse decorațiuni, cel mai adesea broderii sau mărgele. Cu ajutorul argilei polimerice, pot face trăsăturile faciale mai subtile și mai conturate. Folosesc pastel uscat pentru pictură. Nu colorez lâna, tranzițiile de culoare sunt realizate prin utilizarea mai multor nuanțe ale aceleiași culori. De obicei, desenez o schiță și am o idee despre cum ar trebui să arate lucrarea, dar uneori vreau să schimb ceva în timpul procesului sau chiar să o fac diferit.
Cu ilustrațiile este mai ușor, acestea sunt practic portrete în acuarelă ale broșelor mele.

7. Ai o lucrare preferată?

Sunt câteva dintre ele. Una dintre preferatele mele este un pui de mandragora adormit cu dinți mici. Mi se pare deosebit de drăguț și reușit!


8. Ce ți-ai  dorit să fii când erai copil?

Când eram copil visam să lucrez într-o fabrică de jucării, iar în adolescență îmi doream să am propriul meu magazin cu plante de apartament și decorațiuni drăguțe pentru casă. Este ciudat cum ambele dorințe se reflectă în ceea ce fac acum.

9. Ce înseamnă succesul pentru tine și contează sau nu să fii un om de succes?

Cred că succesul, pentru o persoană creativă, este o oportunitate de a se realiza, de a avea un stil propriu, recunoscut, un client propriu și, bineînțeles, un public care îl iubește, îl susține și îl urmărește cu interes. Desigur, succesul este important, fără el este greu să mergi mai departe.

10. Care este cea mai mare lecție pe care ai învățat-o în viața ta de artist și femeie de afaceri?

Cea mai mare lecție de viață este că nu există un moment perfect și că nu trebuie să îl aștepți niciodată. Sunt o perfecționistă și îmi este greu să încep să fac un lucru, nu doar la serviciu, când știu dinainte că nu voi reuși să-l fac perfect. Dar, cu copii mici în casă, îți dai seama că, uneori, mai bine faci cum reușești, decât deloc. În niciun caz nu este vorba despre calitatea muncii mele, doar că uneori este mai bine să fac o petală mică toată ziua cu 15 minute la dispoziție decât să aștept să am ore întregi pentru a o face.

11. Care este motto-ul tău personal sau profesional?

Interesantă întrebare. Sincer să fiu, nu m-am gândit niciodată la asta. Dar sunt foarte aproape de cuvintele lui Theodore Roosevelt: „Fă ce poți cu ceea ce ai, acolo unde ești”.

12. Dacă, într-un mod miraculos, ai primi două ore în plus în fiecare zi, ce ai face cu ele?

Ar fi minunat să primesc două ore, ceea ce întotdeauna lipsește atât de mult! Aș învăța engleza, din păcate încă nu o știu decât la un nivel minim decent. Și aș desena mai mult, probabil.

13. Ai putea să le dai un sfat celor care doresc să înceapă o carieră de artist, dar au temeri sau îndoieli în legătură cu ei înșiși/ ele însele sau cu ceea ce fac?

Să încerce întotdeauna! Să nu le fie teamă, să lucreze. Este singura cale de a găsi stilul, direcția și de a înțelege dacă este pregătit să facă asta în fiecare zi, multe ore, pentru o perioadă lungă de timp. Să nu renunțe la principala sursă de venit în etapele inițiale. Acest lucru îi va ajuta să evite stresul și să își păstreze creativitatea. Să exploreze nișa în care doresc să se dezvolte.

14. Care este cea mai mare dorință a ta în acest moment?

Cea mai mare dorință este ca Ucraina să câștige. Să mă întorc acasă și să trăiesc știind că toţi copiii sunt în siguranță.

Mulțumesc, Olga, pentru că ți-ai făcut timp să răspunzi la aceste întrebări. Îți doresc toate cele bune și să ți se împlinească dorința cât mai curând.
Gabriela, îți mulțumesc și eu pentru întrebările tale interesante! Pace și toate cele bune pentru tine și pentru toți cititorii.

Comentarii

Salut, mă numesc Gabriela Galamaga. Sunt designer și creator de produs. De mai bine de 12 ani creez păpuși, ursuleți teddy și decorațiuni de interior. De profesie sunt editor de imagine și redactor. De un an și jumătate sunt mama unui băiețel minunat. Sunt pasionată de artă și film. Îmi plac cărțile pentru copii și biografiile. În timpul liber creez lucruri de mână și scriu texte. Visez într-o bună zi să public o carte pentru copii. Sper că veți citi cu plăcere interviurile mele pe Revista Atelierul iar tutorialele pas cu pas vă vor inspira și pe voi să creați lucruri de mână.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share