CITEȘTI

Mokko: „fii curajos și expune-te autentic...

Mokko: „fii curajos și expune-te autentic”

Distribuie articolul:
Share

Mokko ne-a învățat că o aparent simplă inimă de lemn poate avea un mare impact. Ne place energia pozitivă a celor doi creatori din spatele brandului și filosofia lor. Vă invităm să îi descoperiți și voi.

1. Cine este în spatele Mokko? Ne puteți spune câteva cuvinte despre voi?

Hello! În spatele Mokko suntem noi, Oana și Alex. Parteneri de viață de mai bine de 12 ani, soț și soție de 6 și un pic. Suntem două firi creative, o calitate pe care eu, Oana, recunosc, mi-am asumat-o cu adevărat abia în ultimii ani. Mokko a luat naștere din îmbinarea a două pasiuni – pasiunea lui Alex pentru lucrul cu lemnul și pasiunea mea pentru oameni, comunități și lucruri care ne aduc mai aproape unii de ceilalți.

2. De ce lemn? Ce are special acest material?

Iubesc lemnul pentru că îl simt a fi cel mai apropiat material de natură, iar natura a fost mereu pentru mine o sursă de inspirație și de energie pozitivă. Apoi, îl iubesc pentru unicitatea sa și pentru perfecțiunea pe care orice material desprins din natură o are fix prin ceea ce ar părea, la prima vedere, o imperfecțiune. Un nod, o striație mai aparte, o zonă mai poroasă, toate acestea dau de fapt unicitate accesoriilor pe care le creăm.

Fiecare inimă în parte are unicitatea ei, pentru că arborele din care provine, fie el plop sau mesteacăn, are unicitatea lui.

3. Poți să ne povestești puțin despre procesul creativ? De unde îți iei ideile si cum apare un produs Mokko?

Mi-am dorit foarte mult să cultiv în cadrul Mokko filosofia zen și arta simplității, două sisteme de valori pe care le-am integrat în viața mea de zi cu zi și care mă ghidează atât pe plan personal, cât și profesional. Conceptul principal este acela de minimalism, de „less is more”.

Astfel în momentul de față Mokko înseamnă două colecții – colecția #CuInimaLaPurtător și colecția MOON. Nu am simțit și nu simt presiunea de veni mereu cu ceva nou, ci mai degrabă de a educa oamenii în direcția aceasta a simplității și a bucuriei venite din a achiziționa un produs pe care să îl prețuiești cu adevărat. Un produs care să fie, și peste ani de zile, acel „oldie and goldie”, nu doar încă un accesoriu uitat într-o cutie de bijuterii.

Colecția #CuInimaLaPurtător a început cu o serie de coliere clasice și s-a dezvoltat prin sugestiile primite de la comunitate sau prin colaborările făcute cu alți colegi din industria creativă. Setul pentru mamă și copii, de exemplu, este un produs născut dintr-o idee primită de la cineva din comunitate – Ina, dacă citești, te pup și, uite, te menționez de fiecare dată cu mare drag! 🙂

Iar acum avem pe site două colecții în serie limitată – una de coliere și una de tricouri -, create în colaborare cu două ilustratoare foarte talentate, Paula Rusu și Mădălina Matache.

4. Oana, recent ți-ai anunțat următorii că urmeaza să ai un copil. Simți că noua experiență are/va avea un efect asupra direcției creative a brandului?

Mă așteaptă, într-adevăr, o etapă nouă a vieții și sunt deschisă către orice va aduce cu sine rolul de mamă la pachet. Și mi-e teamă și sunt curioasă în același timp! :)) Momentan iau fiecare zi în parte așa cum este ea și sunt recunoscătoare că deși am intrat de aproape o lună în trimestrul al treilea de sarcină, încă mai am dorința și energia de a picta, de a pregăti colete, de a merge la târguri, chiar și de a face contabilitatea!  Dacă o să lărgim gama de produse și o să mă apuce dragul de tricotat, rămâne de văzut! :))

Dar un lucru e cert: inimile Mokko nu pleacă nicăieri, iar valorile care ne ghidează nu au de ce să schimbe – iubirea, bunătatea și dragul de viață vor fi cu atât mai mult cultivate și din rolul de părinte.

5. Am descoperit că Mokko nu este doar un brand de accesorii, cât este și despre implicare socială și proiecte artistice. Am participat cu bucurie la proiectul vostru 1000 de cocori origami de Ziua Internațională a Păcii la Fitoceainăria SanThe (în spijinul Asociației Down Plus) și am văzut că acesta nu este singurul. Puteți să ne povestiți mai multe despre aceasta latura a lui Mokko?

Mi-am luat mulți ani de zile energie și bucurie din organizarea de evenimente de implicare sociale – am strâns oameni și am mers la acțiuni de ecologizare sau de plantări, dar și la donat de sânge. Am participat la construirea de case alături de Habitat for Humanity, am înotat și am strâns fonduri pentru mai multe asociații la Swimathon București. Am organizat cursuri de prim ajutor, am fost voluntar la adăpostul de noapte Odessa și lista e muuult mai lungă. Nutresc o iubire aparte pentru tot ceea ce înseamnă comunitate, implicare socială și lucruri care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Așa că a fost foarte important pentru mine să integrez această latură a mea și în Mokko.

Inițial, mi-am dorit să fac asta prin accesoriile pe care le-am creat – căci colecția #CuInimaLaPurtător așa a apărut, din dorința de a transmite mai departe, prin simbolul inimii, valorile în care cred. Ulterior, când Mokko a început să îmi ocupe majoritatea timpului și am realizat că nu mai am energia de a mă angrena în paralel în activități de implicare socială (la nivelul la care mi-aș fi dorit eu), am căutat soluții de a integra și altfel această latură a mea.

Acum îmi doresc să implic din ce în ce mai mult comunitatea Mokko în acțiuni de bine. Așa a apărut, de altfel, campania de comunicare „Choose Kindness”, prin care încurajez oamenii să facă gesturi de bunătate.

6. Cum vă încărcați bateriile și reușiți să vă găsiți energia creative?

Eu mă încarc foarte mult mergând pe jos. Nu conduc și încerc să evit cât mai mult și transportul în comun, astfel încât orice ieșire din casă se transformă pentru mine într-o sursă de energie. Dă-mi și o pădure, o faleză sau un oraș nou pe care să îl explorez, și miile de pași se fac zeci de mii.

Mă încarc și prin dans, prin Yoga și, în general, prin orice formă de mișcare fizică în care îmi las mintea să se odihnească. Și mă încarc și atunci când lucrez cu mâinile – fie că e vorba de pictat, de origami sau, din când în când, de gătit. Anul aceasta ne-am mutat la casă, iar Alex se încarcă punând niște parchet în debara sau făcând o comodă pentru televizor. Nu glumesc, chiar cât eu răspund la acest interviu, Alex se relaxează făcând o balustradă.

Foto: Ruxandra Scripcariu

7. Care vi se pare că este cea mai mare provocare pentru un designer de accesorii astăzi? Ce sfat ati da unui tânăr creator de bijuterii la început de drum?

Cea mai mare provocare este să nu renunți. Să îți cultivi reziliența, răbdarea și curajul.

Vor fi zile în care vei exploda de entuziasm și bucurie, zile în care te vei simți apreciat și susținut, dar și zile în care vei simți că nu faci sau că nu ești suficient. Zile în care principalul obiectiv va fi să nu te lași complet năpădit de acele gânduri și emoții, zile care îți vor testa capacitatea de a merge mai departe și de a-ți face în continuare treaba așa cum știi tu mai bine.

Ai răbdare cu tine și cu proiectul tău și adu-ți aminte că fiecare pas contează. Celebrează mereu micile și marile reușite și cultivă recunoștința.

Fii curajos și expune-te autentic, așa cum ești tu, nu cum dictează un trend că ar trebui să fii. Doar așa vei strânge în jurul tău o comunitate de oameni cu care împărtășești aceleași valori și care îți va susține pasiunea pe termen lung.

Imagini transmise de Mokko, din arhiva personală.

Comentarii

Sunt arheolog și antropolog şi pentru 16 ani am spus povești despre oseminte umane și oamenii de știință care le studiază. M-au interesat practicile de expunere ale corpului uman şi felul în care culturile preistorice au relaționat cu corpurile strămoşilor. Studiile la Universitățile din București și Sheffield au fost urmate de stagii de cercetare la Universitățile Cambridge, Sheffield, Utica, București și Helsinki. Am fost cercetător la Institutul de Antropologie “Francisc I. Rainer” al Academiei Române şi am publicat volumul “Regi, sfinți şi anonimi. Cercetători și oseminte umane în arheologia din România” (Editura Cetatea de Scaun, 2019). Sunt pasionată de copaci, origami şi de lucruri meşteşugite cu drag de frumos şi care spun o poveste.

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share