Distribuie articolul:

Pe Corvus Cornyx am descoperit-o acum mulți ani pe social media, când parcă am deschis o portiță către o lume magică, inedită, de care nu m-am mai putut desprinde. Iulia Crișan este o artistă refugiată în bijuterie, inspirată de povești și natură, autodidactă desăvârșită, care tot ”învață” în acest domeniu de aproape 11 ani, timp în care a absolvit programele secției de Ceramică-Sticlă-Metal a UAD Cluj, și și-a construit o viață plină de magie și lucruri prețioase pe care le împărtășește cu lumea.

1. Unde a început călătoria ta artistică și ce te-a inspirat să alegi să urmezi independent o profesie creativă?

Călătoria mea artistică a început de când m-am născut și a reușit să continue mulțumită familiei mele, care m-a susținut și m-a încurajat mereu să fac artă, atâta timp cât asta îmi doream cu adevărat, și eram dispusă să depun munca necesară. De când mă știu am desenat, am pictat și am modelat. Bijuteria a venit ca o întâmplare când aveam 16 ani și voiam să fac un cadou, pe care am ajuns în cele din urmă să îl confecționez eu. Am simțit nevoia să repet acest exercițiu creativ, iar apoi am tot învățat tehnici, până am ajuns aici. Admir mult curajul părinților mei, care au avut încredere că pot să merg pe o astfel de nișă cum e bijuteria, pentru că e un domeniu în care e greu să începi dacă nu faci studii de specialitate și nu ai acces la aparatură, dar au acceptat ca de majorat să îmi cumpere placă și torță de sudat, de Crăciun biax, iar cadou de absolvire timpurie (pentru că aveam nevoie la licență) să mă ajute cu o parte din costul unui laminor.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

2. Lucrările tale trimit cu gândul la zâne, elfi par desprinse din altă lume, rupte de pe tărâmuri magice. Au o oarecare misticitate legată de ele. Ce ne poți povesti despre asta?

Stilul meu a evoluat cu mine. Inițial am pornit dintr-o zonă mai întunecată, poate chiar mai conceptuală, dar pe măsură ce m-am descoperit pe mine am început să explorez spiritualitatea și misticul. Apoi, am avut nevoie de un refugiu și l-am găsit în bijuterie și tot ce înseamnă fantasy, așa că am început să decorez lumea acesta paralelă cu lucruri frumoase și de poveste. Este ceva ce s-a întâmplat inconștient, dar a început să prindă viață în pandemie, când simțeam nevoia să lucrez în permanență ca să mă simt normal. Tot ce am lucrat de atunci până acum a avut măcar o fărâmă de escapism pe care abia acum am început să o observ și să o înțeleg. Nu am renunțat la nicio formă a mea de bijutier din trecut, dar am asimilat-o și am transformat-o într-o altă fațetă a ceea ce fac. Cred că acest lucru mă ajută să mă plimb de la o idee la alta și să pot empatiza cu foarte multe tipuri de estetică pe care le caută clienții.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

3. Cum arată o zi din viața profesională a unui bijutier?

Zilele mele arată în general toate la fel: mă trezesc în jur de 9, după micul dejun îmi beau cafeaua deja la lucru. Dacă am pachete de trimis, le trimit la începutul zilei, la fel dacă am tot felul de treburi administrative, iar după ce mi-am consumat rezervele de concentrare pe lucruri plictisitoare (cam după vreo două ore), încep să meșteresc. În timp ce lucrez piese noi, am grijă să fac filmări din proces pe cât de mult posibil, iar când simt nevoia de câte o pauză, răspund la ce mesaje sau comentarii mai am. În unele zile, când adun suficiente bijuterii, fac și poze. Seara deja mă pregătesc să îmi fac postarea aproape zilnică (mai îmi scapă uneori) și să termin cu lucrul la bijuterii, cam pe la ora 9. Dacă mai am poze de editat și pachete de făcut, mă ocup de acest lucru mai departe sau închei cu totul treaba. În aceste aproximativ 12 ore se mai strecoară o pauză de prânz, uneori de sport și un telefon cu o persoană dragă, așa că nu e ziua chiar atât de lungă.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

4. Cum selecționezi materialele pe care alegi să le transformi în creații minunate?

În general, dacă am posibilitatea, prefer să lucrez cu metal reciclat, dar e tot mai greu de găsit, așa că mă limitez la ce îmi oferă furnizorii pe plan național. Prefer să lucrez cu metale prețioase, fiindcă își păstrează aspectul în timp și îmi permit să lucrez mai mult și mai minuțios la o bijuterie, fără să mă gândesc că nimeni nu va dori să plătească manopera rezultată. La capitolul pietre, încerc să mă limitez la furnizori naționali și din Uniunea Europeană. Mă interesează specimenele deosebite, sau cele foarte precis tăiate, dar scopul meu este în general ca bijuteriile mele să poarte pietrele ca pe niște accesorii, nu invers.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

5. Care este cea mai mare provocare de care te-ai lovit în afacerea ta?

Fac bijuterii de aproape 11 ani, iar în tot acest timp am învățat de unde am apucat. Un tutorial pe youtube, un opțional la facultate, un loc de muncă part-time, dar abia recent am reușit să depășesc mentalitatea de tipul ”încă învăț, așa că orice proiect e valoros, chiar dacă sunt plătită prost sau nu îmi aduce bucurie”. Cum nu am învățat bijuterie într-un cadru structurat, nu am apucat să îmi formez imaginea de bijutier ”întreg” printr-o diplomă, așa că a rămas o discuție între mine și vocea aceea care îmi spunea să rămân umilă pentru că încă am de învățat. Da, am ales să fac bijuterie pentru că e un domeniu în care mereu ai ceva de învățat, dar, la un moment dat, trebuie să fim conștienți de realizările noastre. Cea mai mare provocare a fost și este să depășesc limitările puse de modul în care am învățat bijuterie, fie că e vorba de încredere în sine sau lipsă de cunoștințe.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

6. Cum arată procesul de creație pentru un produs, un inel de exemplu?

Dacă e o bijuterie pe comandă, pornesc în general cu o serie de schițe, iar apoi realizez produsul și trimit poze din proces pentru diverse clarificări, dar dacă e ceva ce îmi propun eu să fac, foarte rar pornesc de la o schiță. De exemplu, dacă fac un inel îmi construiesc o bandă de o mărime aleatorie, aleg un element central, cum ar fi o piatră, o floare, sau ce îmi mai născocește mie mintea, iar apoi tot adaug decor conectat ca idee cu elementul central până ajung la ceva ce are sens. Tot ce înseamnă decor e construit de mine, din tablă traforată și modelată și fire. Uneori mai gravez și sculptez metalul atunci când îmi doresc ceva mai detaliat sau cu unele forme mai complexe. Partea de construcție e preferata mea și este de fapt momentul de creativitate pură, în care eu comunic cu metalul, iar metalul îmi răspunde prin tensiunile, topiturile și deformările sale. După, rămân doar finisaje și montat de pietre dacă există, dar acolo e deja consumat actul artistic.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

7. Consideri că participarea la festivaluri sau târguri ajută creatorii sau țin ele de domeniul trecutului? Dacă da, în ce mod crezi că ajută ele ?

Eu particip la târguri destul de rar, e un efort constant să socializez, să fiu prezentă și să am o stare energizată în permanență, iar târgurile la care mă duc le aleg pentru atmosfera care mă sprijină în acest sens. Totuși, mi-aș dori să fie diferit și să am curaj să fac acest lucru mai des, pentru că sunt o metodă bună de a-ți cunoaște publicul deja existent, sau de a găsi un public nou, de a pune în valoare piese care mereu arată mai bine în realitate și, nu în ultimul rând, de a cunoaște oameni din același domeniu sau domenii adiacente. Munca de artist e una scăldată în singurătate și uneori târgurile și festivalurile mai umplu acel gol, iar dacă facem puțin efort din ambele părți, golul rămâne umplut de o prietenie.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

8. Care sunt produsele care zboară de pe raft primele la targuri?

Cele mai ieftine și cele mai mici. Nu zic acest lucru dintr-o perspectivă moralizatoare, din contră, încerc mereu să aduc o categorie de produse mai ieftine pentru că știu că sunt multe persoane care vin acolo cu scopul de a susține creatorii, chiar dacă nu își permit să înceapă o colecție de lucrări scumpe. În general, oamenii care vin la târg nu vin să cumpere un produs planificat de mai mult timp, la care visează de câteva luni sau pentru care strâng bani ca să îl facă cadou, așa că îi observ și îi ajut să mă susțină.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

9. Ai utilizat vreun material neconvențional până acum?

Am lucrat cu ceramică și sticlă în timpul facultății, dar din proprie inițiativă m-am mai jucat și cu alte materiale, cum ar fi nucile, în care am făcut prima oară o căsuță, dar pe care le-am folosit și drept cutii, cu balamale și închizători din argint. Am încercat la un moment dat să fac un circuit cu bec în interiorul unei bijuterii, dar cred că trebuia să fiu mai atentă la orele de fizică dacă voiam și să reușesc. Am acum niște bucăți de lemn extraordinare de la un prieten și îmi doresc să le transform în bijuterii, dar încă nu am găsit direcția pentru ele.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

10. Au existat momente când ți-ai dorit să renunți la traseu? Ce te-a animat să continui sau să schimbi direcția?

Cred că toți avem astfel de momente când merge rău sau ne e greu foarte multă vreme. Din fericire, fanul meu numărul unu stă cu mine în casă (soțul meu) și m-a susținut prin toate aceste frici. Pe lângă asta, am ajuns mereu la concluzia că mi-am construit viața asta de artist/bijutier ca să funcționeze pentru mine. Eu nu pot lucra organizat 8 ore de la ora 8. Pot în schimb să lucrez toată ziua, șapte zile pe săptămână timp de câteva săptămâni dacă mă trezesc în ritmul meu și pot pune frână atunci când simt că e timpul. Sunt foarte puține cariere care permit acest lucru și sunt sigură că nu aș putea iubi nimic mai mult decât bijuteria, cu tot ce presupune ea și că ar lipsi ceva din viața mea dacă nu din asta aș trăi.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

11. Ce sfat ai oferi sau oferit unui coleg de breaslă, dar pe care tu nu l-ai urma sau nu îl urmezi?

Sfatul meu pentru oricine în industria creativă este să experimenteze din prima cu prețuri mai mari. E foarte greu să îți schimbi publicul care te caută pentru prețuri mici, dacă așa îl formezi. Pe lângă asta, mi se pare că ne plătim foarte prost, având în vedere ce muncă e în general în spate. Nu e nicio tragedie dacă nu reușești să vinzi din prima și trebuie să faci o reducere atunci când prețul e suficient de mare încât să îți acopere materialele și munca și după ce îl reduci. Eu nu am urmat acest sfat și încă îmi e greu uneori să cer cât trebuie, pentru că e un reflex format în ani în care „încă învățam”. Am ajuns, în schimb, la concluzia că e nedrept față de mine să muncesc ca să compensez un preț greșit (mai mult pățesc asta la produse pe comandă), și față de alți creatori să contribui la un standard din care nu se poate trăi.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

12. Ce îți dorești să aprofundezi sau să înveți în următorul an?

Recent am început să trimit câteva originale lucrate direct în metal la matrițat și turnat, ca să am unele elemente deja construite pe care să le asamblez. Îmi doresc să învăț și să sculptez ceară (e foarte diferită de metal) și să mă folosesc și de această tehnică, însă am o oarecare reticență pentru că rezultatul nu arată la fel ca atunci când lucrez direct în metal, și m-ar obliga să îmi schimb puțin stilul. Aș vrea să lucrez puțin și la compoziție acum că voi putea lucra piese mai complexe cu elementele turnate. Deja au trecut ani de când nu mi s-au scăzut puncte pentru o compoziție greșită și mi s-a cam urcat la cap.

Fotografie din arhiva personală a artistei.

Toate pozele sunt trimise de Iulia Crişan din arhiva personală.