The Secret Garden și Indecis Artist-Run vă invită la un nou eveniment dedicat publicațiilor independente și experimentelor editoriale. Între 14-22 martie, spațiul nostru din Bastion 3 (str. Hector nr. 1) va găzdui expoziția ZINES! ZINES! ZINES!, o expoziție interactivă ce prezintă o selecție de photo-zines, photo-books, cataloage și experimente tipografice din arhiva noastră. Publicațiile vor fi disponibile pentru a fi răsfoite și studiate de către vizitatori.
Publicațiile fotografice sunt un mediu esențial prin care artiștii explorează narațiunea vizuală, secvențierea și relația dintre imagine și tipar. De la fanzine DIY și cărți de artist tipărite în ediții limitate până la albume conceptuale, aceste lucrări demonstrează diversitatea modurilor în care fotografia poate fi transpusă în format editorial.
În completarea expoziției, pe 15 martie, între orele 11:00 și 14:00, organizăm atelierul „making zines: flip-books”, unde participanții vor explora procesul de creare a unui fanzin animat. Flip-books sunt o formă accesibilă și interactivă de a experimenta cu animația și secvențierea imaginilor. Atelierul este deschis tuturor, indiferent de experiență, iar materialele sunt asigurate de noi.
📍 Indecis Artist-Run | Bastion 3 – str. Hector nr. 1
📅 Expoziție: 14-22 martie 2025, vernisaj: 14 martie, ora 18
🎨 Atelier: 15 martie, 11:00 – 14:00
Fără comentarii