Galeria Catinca Tabacaru prezintă, în perioada 21–22 noiembrie, simpozionul internațional dedicat proiectului Have No Doubt About the Omnipotence of a Free People, o amplă inițiativă de cercetare artistică și istorică ce readuce în atenție relațiile culturale și politice dintre România socialistă și mișcările de eliberare africană, în special sprijinul acordat luptei pentru independența Zimbabwe în anii 1970.
Simpozionul constituie nucleul teoretic al proiectului, completând și aprofundând cele două expoziții curatoriate de Raphael Guilbert la Galeria Catinca Tabacaru și POINT, deschise pe 30 octombrie și 7 noiembrie, în cadrul cărora publicul are ocazia să vadă pentru prima dată în România un ansamblu de lucrări rare, de nivel muzeal, semnate atât de artiști români consacrați, cât și de figuri centrale ale artei moderne și contemporane din Zimbabwe.
Simpozionul, conceput ca parte integrală a proiectului, reunește cercetători, teoreticieni, artiști și curatori de prestigiu internațional pentru a discuta critic relația dintre post-comunism și post-colonialism o intersecție esențială, dar adesea absentă din discursurile europene despre modernitate.
Printre invitați se numără, Iolanda Vasile, cercetătoare specializată în istoria relațiilor culturale dintre România și Africa de Sud înainte de 1989; Ovidiu Țichindeleanu, teoretician al colonialității și post-comunismului; Emanuel Copilaș, istoric al politicii externe românești în perioada socialistă; artiștii Admire Kamudzengerere, Rachel Monosov, Wallen Mapondera, Ștefan Sava, Wanda Mihuleac, Santiago Mostyn; Chikonzero Chazunguza, Tapfuma Gutsa, Terrence Musekiwa, Ciprian Mureșan, Teodor Graur, Decebal Scriba, Dan Mihălțianu; curatorul și eseistul de renume internațional Simon Njami. Programul include prezentări, discuții tematice și analize de arhivă, centrate pe relațiile culturale dintre Europa de Est și Sudul Global, pe producția artistică în contexte de emancipare politică și pe circulația simbolică a imaginilor și obiectelor în perioade de transformare ideologică.
Cele două expoziții prezintă un grup de artiști esențiali pentru înțelegerea modernismului și neo-avangardei din România și Zimbabwe, reunind lucrări cu statut muzeal și relevanță istorică clară. Se remarcă prezența Anei Lupaș, unul dintre cele mai importante nume ale neo-avangardei est-europene, prezentă în colecțiile Tate, MoMA și Centre Pompidou, contribuie cu lucrări ce interoghează memoria colectivă și temporalitatea; a lui Mihai Olos, a cărui cercetare asupra structurii, comunității și formelor modulare a influențat numeroase direcții artistice contemporane; precum și a lui Tapfuma Gutsa, una dintre cele mai importante figuri ale artei contemporane din Zimbabwe, cunoscut pentru utilizarea materialelor locale și pentru formulările sale sculpturale inovatoare.
Acestor nume li se alătură o selecție de sculpturi Shona în piatră, considerate un nucleu canonic al modernismului zimbabwean, împreună cu lucrări istorice de Joseph Ndandarika, artist reprezentativ pentru dezvoltarea sculpturii sud-africane din secolul XX. Reunirea acestor opere într-un context curatorial din România reprezintă un moment semnificativ, întrucât permite o lectură mai amplă a acestor tradiții artistice, de regulă analizate separat sau în contexte regionale restrictive.
Această componentă expozițională oferă infrastructura vizuală și istorică necesară simpozionului din 21–22 noiembrie, în cadrul căruia cercetători și profesioniști din domeniu vor dezvolta, dintr-o perspectivă academică, temele politice, estetice și arhivistice pe care proiectul le investighează.

Simpozionul ca extensie conceptuală a expozițiilor
Dacă expozițiile aduc la suprafață materialități, arhive și istorii estetice rare, simpozionul funcționează ca platformă teoretică ce le contextualizează, le pune în dialog și reconstruiește semnificațiile lor în contemporaneitate. Prin alăturarea cercetării academice, arhivei politice, patrimoniului vizual și producției artistice actuale, proiectul conceput de Galeria Catinca Tabacaru inaugurează un nou tip de discurs curatorial în România, unul în care studiile post-coloniale și cele post-comuniste sunt tratate ca structuri analitice complementare, capabile să reconstituie o istorie culturală globală uitată.

Galeria Catinca Tabacaru: Prezentare generală și direcție artistică
Galeria Catinca Tabacaru a fost fondată în 2014, în cartierul Lower East Side din Manhattan, de către galerista de origine română și fostă avocată pentru drepturile omului, Catinca Tabacaru. Încă de la început, galeria s-a angajat să sprijine artiști ale căror practici abordează întrebări sociale, politice și de mediu de o importanță majoră, în special pe aceia care lucrează la intersecția contextelor post-coloniale și post-comuniste. Până în 2015, galeria și-a extins activitatea la nivel internațional prin proiecte în Zimbabwe, Nigeria, Serbia, Finlanda, Senegal, Mali și Ucraina, dezvoltând colaborări cu artiști, instituții, colective și comunități de pe continentul african, din Europa și America de Nord. Aceste angajamente au pus bazele unui program de galerie geografic dispersat și sensibil la context.
În 2020, spațiul principal de expunere al galeriei s-a relocat la București, unde continuă să construiască punți între discursurile Europei de Est și cele ale Sudului Global, printr-o abordare multidisciplinară și orientată spre cercetare.
Imagini din arhiva Galeriei Catinca Tăbăcaru.

