Felicitarea cu morcovi

Distribuie articolul:
Share

Morcovii conțin vitamina A, bună pentru ochii noștri. Morcovii arată extraordinar când îi desenezi, deoarece trebuie să combini două culori ce se potrivesc: portocaliu și verde. Iar când îi desenează o mânuță mică și harnică sunt și mai frumoși. Fetița mea mă imită în tot ceea ce fac (vă sună cunoscut ?) și întotdeauna vrea să încerce și ea lucrurile pe care le fac eu. Așa am învățat-o să coasă. Recent a vrut să facă o felicitare. A rezultat una cu morcovi – asta a vrut ea să deseneze. Și nu a fost greu.

Materiale: o felicitare blanco ( noi am folosit una verde) 14 x 10 cm, o jumătate de felicitare (albă) 11 x 8 cm pe care se desenează, șnur/panglică asortată, lipici.

Etape:

1. Întreabă copilul ce vrea să deseneze pe felicitare. Dacă alege ceva trăznit, ceva ce tu nu ai alege pentru o felicitare, încurajează-l și lasă-l să deseneze, deoarece e ideea lui.

2. Propune-i mai întâi să exerseze forma pe o hârtie, separat. Apoi roagă-l să deseneze pe felicitarea albă.

3. Ajută-l pe micuțul tău să umple armonios felicitarea și sugerează-i dacă să mai adauge un obiect în colț, un obiect mai mic sau mai mare. Fetița mea a desenat morcovi.

4. Lipește bucata albă de carton pe felicitarea verde și decorează cu o fundiță asortată sau cu un șnur drăguț.

Spor la lucru și vouă.

Ema

http://ema-decorations.blogspot.com/

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share