CITEȘTI

Participă la prima ediție LaBazar pe Mătăsari

Participă la prima ediție LaBazar pe Mătăsari

Distribuie articolul:
Share

„Mătăsari, locul unde femeia se vinde la colț de stradă”, „De neoprit! Încă o serie de aresturi pe Mătăsari!”, „Femeile ușoare sunt la ele acasă pe Mătăsari!” – acestea sunt doar câteva titluri de ziare care reflectă percepția negativă asupra zonei Mătăsari.

Dar dacă mâine dimineață v-ați trezi și ați citi în ziar: „Mătăsari, locul unde arta se admiră la colț de stradă”, „De neoprit! Încă o serie de evenimente culturale pe Mătăsari!”, „Femeile artiste sunt la ele acasă pe Mătăsari!”?

Acesta este obiectivul proiectului „Femei pe Mătăsari”, schimbarea percepției asupra acestei zone, dar acest obiectiv nu va fi atins într-o singură noapte, ci în 3 zile și 2 nopţi. Un adevărat maraton al artei și culturii prin care ne propunem să dezvăluim fața nevazută și nebănuită a zonei Mătăsari. Femeile nu se vor mai vinde la colț de stradă, ci își vor expune arta, talentul pentru a răsturna valorile negative ale acestei zone și pentru a redefini rolul femeii în societate.

3 zile, 2 nopți, 1 scop – închidem strada și deschidem mințile în cadrul maratonului femeilor talentate și de succes. Arta va defila în toată spendoarea ei pe strada Mătăsari: prezentări de modă, concerte, proiecții pe clădiri, gătit, jocuri inedite, cinematograf în aer liber, standuri în care femeile își vor promova cauzele umanitare pentru care luptă (Hospice Casa Speranței, Asociația Telefonul Copilului etc.) și multe alte evenimente realizate cu femei, despre femei, despre talentele lor.

Avem plăcerea de a vă invita să participați în calitate de expozant în cadrul târgului de handmade al festivalului: „LaBazar pe Mătăsari”.

Ne propunem să reunim în jur de 60-70 de artizani și designeri talentați care să își expună și comercializeze creațiile.

LaBazar pe Mătăsari se va desfășura în zilele de 18 și 19 iunie, sâmbătă între orele 11 și 23, duminică între 10 și 19. Există posibilitatea de a lăsa marfa peste noapte în loc închis și în siguranță. Punem la dispoziția participanților pavilioane pentru a se proteja de soare și eventual (desi sperăm să nu fie cazul) de ploaie. Fiecare participant este rugat să își aducă mobilier de expunere propriu. Seara, strada va fi puternic luminată, deci nu este nevoie de instalații proprii de iluminat. Totuși, dacă cineva are vreo instalație specială, există posibilitatea de acces la priză (vă rugăm să specificați despre ce este vorba).

Taxa va fi de 80 de lei pentru ambele zile și include apă și înghețată din partea organizatorilor 🙂 Aveți timp să vă înscrieți până miercuri, 8 iunie printr-un mail pe adresa [email protected]

Ș încă ceva, Atelierul este co-organizator al târgului așa că știți deja că veți fi pe mâini bune și că echipa noastră va fi acolo să descopere noi artizani talentați!

 

Vă așteptăm cu drag, să ne bucurăm împreună de Sărbătoarea Femeii, aici pe Mătăsari! 🙂

 

 

 

 

Comentarii

Teodora Vlădescu (aka Zazine) a absolvit cursurile Universității București, Facultatea de Istorie, secția Istoria Artei şi ale masteratului Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Din 2010 lucrează ca graphic designer şi DPT (a colaborat cu numeroase ONG-uri, Cel.ro, editurile Herald și ACT și Politon), şi este partea vizual-creativă a asociaţiei Atelierul de Creaţie.

ARTICOL RECOMANDAT

  1. […] In iulie am organizat La Bazar, targul de handmade din cadrul festivalului Femei pe Matasari. […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share