Tutorial „Coroniţa cu amintiri „

Liloobox
Distribuie articolul:
Share

La multi ani!!! În 2014 să avem parte de multă sănătate şi multe proiecte creative :).
Tema lunii ianuarie în Revista Atelierul este lemnul. Am lansat o provocare Liei Visirin, provocare acceptată şi concretizată într-un tutorial foarte interesant şi util. Rezultatul – o coroniţă a amintirilor, un dar special, plin de încărcătură emoţională. Vă invit să îl descoperiţi şi voi:

Coroniţa amintirilor

Pasul 1
De ce avem nevoie:

1.  o crenguţă de viţă de vie destul de lungă și elastică
2. un ghem de sfoară
3. crenguţe de pom
4. imprimaţi multe fotografii mici cu amintiri frumoase
5. foarfecă
6. un text inspiraţional imprimat
7. decoraţiuni

Liloobox

Pasul 2

Înfăşuraţi crenguţa de viţă până formează un cerc şi legaţi-o cu sfoară în 3 puncte.
Aşezaţi 3 bucăţi de crenguţă de pom şi legaţi-le cu sfoară în formă de scăriţă , aplicaţi lipici pe nodurile de sfoară ca să se fixeze în poziţia corectă. Continuaţi cu bucata de sfoară pe cercul de viţă formând un V.

Liloobox

Pasul 3
Pregătiţi decoraţiile, pot fi orice decoraţiuni doriţi – eu am ales să decorez foarte simplu pentru că am de gând să pun  multe fotografii :). Am înfăşurat 3 beţişoare cu sfoară şi le-am legat de cerc folosindu-le ca bază pentru decoraţiuni.
Liloobox
Pasul 4
Lipiţi cu un adeziv puternic plăcuţele cu text imprimat pe sfoara în V. Puteţi folosi textul ales de mine sau să alegeţi altul pentru a fi imprimat. Apoi continuaţi cu decoraţiunile dorite pe restul coroniţei lăsând spaţiu destul pentru mini fotografii ^_^
Liloobox
Pasul 5
Aici avem noroc că am folosit ca bază lemnul pentru că nu mai avem nevoie de adeziv, ci de ace cu gămălie colorată pentru a fixa mini fotografiile de coroniţă.
Liloobox
Pasul 6
Încă nu e gata! Nu uitaţi să lăsaţi loc pentru mai multe amintiri frumoase ce nu s-au petrecut încă! ; )
Liloobox
Îi mulţumesc Liei pentru tutorialul creat special pentru Revista Atelierul. Sper că v-a plăcut şi vouă şi ca îl veţi găsi folositor! :)
Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne trimiteţi creațiile voastre pe adresa [email protected] şi acestea vor fi publicate ulterior în cadrul acestui articol, sub forma unei galerii foto.
Pe curând!
Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. este superba coronita lui Lia ,multumim pt idee

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share