CITEȘTI

BIFE SIM prin ochii Mihaelei Pane, manager de proi...

BIFE SIM prin ochii Mihaelei Pane, manager de proiect

Distribuie articolul:
Share

Revista Atelierul este partener media al evenimentelor destinate industriilor creative de la  Romexpo, și suntem unul dintre co-organizatorii Conferinţei de Design din cadrul BIFE SIM. Întrucât suntem onoraţi să fim parteneri media de nădejde pentru Romexpo, am vrut să aflăm de la Mihaela Pane, manager de proiect BIFE SIM, despre cum vede ea organizarea unui eveniment de amploarea BIFE SIM.

1. Cum ai văzut ediţia de anul acesta a BIFE SIM, în calitate de manager de proiect?

Spectaculoasă, plină de inovație și culoare. Am fost plăcut suprinsă de faptul că firmele au investit foarte mult în propria promovare, în contextul în care, este prima dată când BIFE-SIM are loc în pavilioane expoziționale B, construite la standarde internaționale, firmele beneficiind astfel de cadrul necesar pentru a-și pune cât mai bine în valoare produsele.

2. Ce s-a regăsit în cele 2 pavilioane, în cadrul BIFE SIM 2018?

Sectorizarea este foarte importantă pentru acest eveniment, astfel că târgul a fost divizat în  şase saloane tematice, grupate în secţiunile „Clasic”, „Design”, „Confort”, „Bucătării”, „Decoraţiuni şi Corpuri de iluminat” şi „Echipamente, maşini, utilaje, materii prime şi accesorii”.

3. Organizând în fiecare an BIFE SIM, cum ţi se pare că se diversifică industria creativă şi culturală a producătorilor de design din România?

BIFE-SIM este un târg într-o continuă dezvoltare. Industria creativă și culturală a producătorilor de design din România s-a dzvoltat odată cu acest târg prin faptul că firmele expozante pun din ce în ce mai mult accent pe prezentarea la târg. Asociația Producătorilor de Mobilă din România, co-organizatorul BIFE-SIM, sprijină această dezvoltare alături de membri, iar studenții UAUIM sunt din ce în ce mai prezenți în cadrul târgului. Așadar, toate acestea conduc spre o mai bună vizibilitate a industriei creative din România la nivel internațional.

4. Care au fost punctele forte ale BIFE SIM 2018?

Locația, prezența celor mai importante firme producătoare de mobile, dar și evenimentele din perioada târgului, precum Concursul Național de Design și Conferința de Design, evenimente care sunt liantul între creație și producție.

5. Cum va creşte acest târg, poate este un pic prea devreme, însă ce pregătiţi pentru ediţia 2019?

În perioada următoare vom analiza rezultatele ediției 2018, iar la începutul anului vom veni cu noutățile ediției 2019.

6. Este minunată tombola pe care o organizaţi la BIFE, cum convingeţi firmele şi designerii să ofere produsele?

Asociația Producătorilor de Mobilă, în calitate de co-organizator ne este mereu alături pentru astfel de acțiuni, iar pentru firmele expozante este o modalitate în plus de a-și promova produsele pe care le creeză, le produc și le expun la târg.

7. Conferinţa de Design a crescut eficient în ultimii 3 ani, cum vezi această conferinţă în viitor?

Întradevăr Conferința de Design s-a dezvoltat de la un an la altul, acest aspect fiind vizibil atât prin numărul de participanți, cât și prin amploarea temelor abordate. Anul acesta a fost primul an când Conferința s-a desfășurat pe perioada a două zile, în cadrul BIFE-SIM, datorită numărului mare de specialiști care au acceptat invitația de a susține prezentări în cadrul evenimentului. Având în vedere trendul accendent, consider că acest eveniment va deveni, în curând, un simbol al Târgului Internațional de Mobilă din România la nivel internațional.

8. Ce ne pregăteşte Romexpo în următoarea perioada pentru cei interesaţi de industria creativă şi culturală românească?

Avem o agendă extrem de plină, cu expoziții și târguri din toate domeniile tematice, dar și evenimente culturale, concerte. Vă invităm să accesați www.romexpo.ro pentru a vedea toate evenimentele din 2018 si 2019.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share