#StayHome Creativ cu Aleksandra Zaiţ

Distribuie articolul:
Share

Continuăm seria #StayHome Creativ cu Aleksandra Zaiţ, Freelance Content Marketer pentru zona de Design Interior & Arhitectură, şi prietenă dragă a Revistei Atelierul.

1. Cum arată atelierul/biroul tău?

Complet nedemn de Pinterest și de domeniul pe care îl promovez 😊 E un blat rabatabil de la Ikea, incorporat în living. Partea bună e că e atât de mic încât mă forțează să practic minimalismul absolut – pe el țin doar laptopul și mouse-ul. Mă ajută să am cât mai puține lucruri în jur. În spate am un tablou cu iepure (o umilă reproducere după cel de aici), care mă veghează, iar la geam a înflorit zilele trecute un cireș.

Aleksandra Zaiț – În vremurile când evenimentele cu peste 100 de persoane erau la ordinea zilei.

2. Ce ai schimbat pentru a te simţi ca la birou?

Am integrat în living blatul de mai sus și am schimbat complet felul în care mă raportez la statul acasă. Se pare că biroul e mai degrabă o stare decât un loc fizic. Intru în „mood” și când mă îmbrac frumos – maximul până acum a fost să-mi calc o cămașă albă, la dungă.

3. Ce ai adus de la serviciu/ din atelier pentru a te simţi şi acum business?

Nimic material. Am primit o hortensie nuanța „albastru-indecis” de opt martie și sper să reziste cât mai mult, o mișc dimineața în funcție de soare. Se asortează cu laptopul și mouse-ul.

4. Care este rutina ta acum? Cu arată înainte o zi de lucru pentru tine?

Mă trezesc la 8.00 (cu snooze, din păcate), fac 20-30 de minute sport, în fața oglinzii, pe muzică. Apoi beau un shake, mă pun la birou și pierd noțiunea timpului. La unu mi se face prea foame ca să mai tastez, la două mă pun iar la birou. Înainte, aveam și zile în care mergeam „la client” și lucram de acolo. Era situația ideală, să îmbin work from home cu un birou, pentru că integram și partea de socializare, de ieșit din casă dichisită etc.

Acum e un pic mai monoton, dar mă țin de rutină și nu comentez, #stauacasă.

5. Cât de fericit este animalul tău de companie? (Dacă ești posesoarea/posesorul unui animal de companie) Nu se aplică.

Aleksandra Zaiţ – Freelance Content Marketer pentru zona de Design Interior & Arhitectură

6. Simți că acest timp petrecut acasă te inspiră mai mult? Ce ai realizat creativ? O schiţă, un desen, o nouă idee pentru un produs, pentru un curs, în funcţie de meserie (dacă da, trimite-ne o poză sau dă-ne mai multe detalii)

Sunt încă la începuturile lucratului de acasă, am scăpat parțial de melancolia de duminică seara și mănânc mai sănătos decât înainte, mă țin de cele două gustări și trei mese. Tot zic că fac un colaj inspirat de Cut-out-urile lui Matisse, mi-am luat un carton A0 albastru cobalt în sensul ăsta. Dacă-l termin până publicați articolul, trimit foto 😊

7. Site-ul unui creativ*pe care îl urmăreşti constant şi vrei să il recomanzi cititorilor noştri? De ce îl urmăreşti pe acesta?

Din România, urmăresc site-urile Designist, Visuell, Lovedeco, Igloo, iar din „afară” – îmi place să mă zgâiesc la Architectural Digest (și site-ul și videourile lor Open Door), Design Hotels (pentru excursii imaginare), Relais Chateaux (pentru proprietățile istorice convertite în hoteluri).

8. Ce site din industria creativă ai descoperit acum, şi ti se pare că trebuia să îl descoperi mai devreme?

Am descoperit recent The Spaces, platformă britanică de arhitectură și design interior.

9. Ce muzeu/ galerie online urmăreşti?

Enumerându-le, îmi dau seama că sunt convențională în materie de artă și urmăresc pe Instagram doar instituții consacrate: Victoria & Albert Museum, Galeriile Uffizi, Peggy Guggenheim Collection, Centre Pompidou, MoMa etc. și câteva case de licitații.

10. Tips and tricks de motivatie şi productivitate care dintotdeauna au funcţionat pentru tine şi funcţionează şi acum? Care sunt noile tips & tricks care te motivează să fii creative şi pe care le-ai descoperit în ultimele 7 zile?

Mă ajută rutina și programarea fiecărei zile. Ceea ce mi se părea „moartea pasiunii” ca angajat, mă salvează ca freelancer. În contextul anxietății cauzate de contextul global pesimist și straniu, am descoperit că focusarea pe „ce am de făcut” în loc de „ce s-a mai scris despre Corona” îmi ține mintea frumos în lesă. Taskurile mi le notez cu stiloul într-un carnețel, în avans, am și un tabel cu ce am de bifat săptămânal și mă autoinvestighez pe parcursul zilei și la finalul săptămânii. Sunt destul de conștiincioasă, ceea ce mă enervează uneori.

11. Care sunt melodiile happy preferate, top 3?

Nu am vreun top, din păcate nu am o relație fidelă și constantă cu muzica. Dimineața, rezist în planșă câteva secunde în plus când intră piesa asta sau asta. Când gătesc, pun asta și îmi închipui ce petrecere bună aș face într-o cameră de hotel cu gagicile. Le las și un mesaj vocal pe grup, cu declarații, și între timp mi se arde uleiul. Iar pentru făcut curat, o prietenă mi-a recomandat concertul de aici și chiar trage mai bine aspiratorul.

12. Care este plăcerea ta vinovată în materie de muzică pe care o asculţi dintotdeauna, şi care reuşeste şi acum să te motiveze?

Muzica latino. Aș asculta niște Maluma și dimineața, la sesiunea de fitness, dar nu mă lasă partenerul.

13. Spune-ne 3 seriale noi pe care le urmăreşti acum? Şi un serial care este guilty pleasure?

Mi-am propus să nu mai urmăresc seriale, pentru că mă captivează nelimitat. Așa că le dozez, nu urmăresc mai multe în paralel. Acum am început „New Pope” și savurez fiecare cadru cu domeniul lui Sir John Brannox. Pun pe pauză și mă uit ce are prin camere. Sunt abia la episodul 3 și sper să mai stea măcar câteva zile la el acasă. Guilty pleasures n-aș ști să enumăr. Mi-a plăcut teribil „Fleabag”, o, cât mi-a plăcut.

14. Ce videoclip, tutorial şi/sau podcast creativ ai descoperit sau redescoperit?

M-am abonat la newsletterul Decât o Revistă, sfaturi personale & profesionale numai bune de aplicat. Urmăresc și newsletterul Ziarului Metropolis, tutoriale de fitness, filmări în amenajări de interior, sunt abonată la newslettere de content marketing. Dintr-un motiv care îmi scapă, nu prea am răbdare să ascult podcasturi.

15. Ce carte ai pe noptieră? Ne poți recomanda o carte bună pentru o lectură liniștită și relaxantă?

Pe noptieră am acum John Fowles, „Daniel Martin”. O păstram pentru o vacanță „lungă și plictisitoare” și iată că a venit autoizolarea și aș putea să o dau gata în 10 zile. În living am Arta ca terapie, un remediu tare bun pentru perioada asta incertă. Mă duce cu mintea într-o zonă complet ferită de spaima dihăniilor nevăzute (virusul), mă calmează și îmi oferă o perspectivă inedită, confortabilă, de a privi o operă de artă. „Da, e absolut în regulă să nu îți placă toți marii maeștri.” În plus, pus în contextul istoriei lungi a omenirii și artei, ce se petrece azi pare, pentru câteva clipe, mărunt.

16. Oferă-ne un sfat/citat/ proverb haios, tâmp care te-a scos dintr-o stare stresantă

Umorul meu e unul de factură sarcastică, așa că am râs copios amintindu-mi azi-dimineață de o caricatură din Cațavencu, de acum câțiva ani: „Cei care vor ieși din criza economică vor rămâne să se bată în al Treilea Război Mondial”.

PS: Scopul acestui mini-interviu este pur motivaţional și inspirațional. #StayHome & Be Creative!

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share