CITEȘTI

10374 de persoane au experimentat festivalul UNFIN...

10374 de persoane au experimentat festivalul UNFINISHED

Distribuie articolul:
Share

Fundația Eidos anunță că în cele patru zile de UNFINISHED au fost acceptate și au participat 3141 de persoane fizic, iar 7233 au explorat festivalul în format online pe platforma digitală proprie. În perioada 29 septembrie – 2 octombrie în grădina Casei Universitarilor s-a vorbit engleză, română, franceză, germană, suedeză, italiană, portugheză și multe alte limbi datorită comunității internaționale UNFINISHED care s-a adunat sub același acoperiș al festivalului.

Cristian Movilă, fondatorul festivalului UNFINISHED, a explicat că „nu am mai simțit o energie atât de extra-terestră de mulți ani. UNFINISHED e genul de moment care nu se prea poate povesti. Pur și simplu nu există cuvinte care să cuprindă stările pe care le trăim în festival. Imaginați-vă că au venit oameni din proprie inițiativă din Brazilia. Sunt 10.160 de kilometri între România și Brazilia, iar distanța asta s-a meritat traversată doar pentru a participa în UNFINISHED. Zilele astea au reprezentat pentru noi o mărturie clară a faptului că e bine ceea ce facem și că oamenii au nevoie de altfel de experimente în care fiecare participant este la fel de important ca fiecare speaker în parte. Suntem pregătiți de UNFINISHED23”.

40 de speakeri din toate colțurile lumii au explorat conceptul de Off-center prin intermediul workshopurilor, instalațiilor, conversațiilor si multor altor forme artistice într-un format departe de cel clasic. Exploratorii Alexander și Sonia Poussin au susținut o sesiune de Q&A într-un „nordic walk” pe străzile Bucureștiului, urbanista Alice Cabaret a realizat un workshop având ca material didactic clădirile din zona festivalului, designerul de food Marije Vogelzang le-a oferit șansa celor mici să se împrietenească cu legumele, realizând bijuterii din morcov și dovleac, iar Beniamin Mincu a dezbătut conceptul de descentralizare din perspectiva tech având o conversație deschisă cu comunitatea UNFINISHED. Alături de aceste momente s-au mai întâmplat concerte, instalații și conversații susținute de invitații din festival.

Cea de-a șaptea ediție a festivalului UNFINISHED a avut loc în Casa Universitarilor, dar și în grădina și serele sale istorice proaspăt readuse la viață.

Parteneri strategici: Elrond, Raiffeisen Bank, OMV Petrom.

Parteneri: Universitatea din București, Tazz, eMAG, Kaufland, Microgreens, Mastercard, Wines of Romania, Black Cab, Project1, Kaercher, Velux, Orange, L’OR Coffee, Carpathian Single Malt, Eisberg.

Unfinished Love Stories este un proiect special al festivalului UNFINISHED și susținut de Librăriile Cărturești și Radio Guerrilla. UNFINISHED este un eveniment organizat de Fundația Eidos în parteneriat cu Primăria Capitalei prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Despre UNFINISHED

Desfășurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, UNFINISHED este primul festival multidisciplinar din România și a fost creat de Fundația Eidos ca o experiență în continuă evoluție. Din 2016 și până acum, Unfinished a avut peste 250 de invitați printre care co-fondatorul Pixar, Alvy Ray Smith, directorul artistic pentru linia masculină Louis Vuitton, Virgil Abloh, artista multipremiată, Marina Abramovic, strategul digital din timpul administraţiei Obama, muzicianul Nicolas Jaar și Esther Perel, cel mai cunoscut psihoterapeut specialist în relaţii de cuplu.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

ARTICOL RECOMANDAT

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share