Nature of Color de Kimberly Collins Jermain e o carte despre relația oamenilor cu culoarea și, mai ales, despre relația oamenilor cu culorile din natură. Autoarea este pictor peisagist, profesoară și designer (consultant de arhitectură) și se folosește de experiența ei vastă pentru a ne învăța cum să vedem culorile și cum să le folosim.
E o carte bună de luat la drum într-o drumeție sau la o simplă plimbare prin parc pentru că are numeroase exerciții prin care te învață să privești, să observi și să reproduci culoarea. Are inclusiv pagini pentru colorat; pentru luat notițe și pagini speciale care îți vor fi de ajutor ca să pui în practică exercițiile din carte.
Percepție
Începe cu o explicație a percepției și pune accent pe importanța experienței personale și a bagajului genetic în felul în care vedem culorile. Asocierile cu emoții sau momente din copilărie, vizitele la muzeu, mediul în care trăim, dar și diferențele dintre sexe, culoarea ochilor noștri sau vârsta – toate influențează modul în care percepem culorile.
”Your life history influences your sensory understanding of the natural world.”
Autoarea ne recomandă crearea unei biblioteci vizuale și căutarea intenționată de culori în jurul nostru, cu atenție înspre ce observăm, ce ne atrage, ce ne displace. Povestește despre contul de Instagram pe care a adunat fotografii cu ”found color” – lucruri colorate din natură sau din oraș care i-au atras atenția. Și cum această căutare de culori a ajutat-o să observe din ce în ce mai multe lucruri în culori interesante, dar i-a creat și o bază de referințe la care putea reveni oricând.

Context
Ne îndeamnă să ieșim în natură și să observăm cum se schimbă culorile în funcție de context. Avem tendința să credem că o culoare e ceva static, dar în realitate culorile variază cu fiecare mișcare a luminii care le străbate suprafața. Culorile se schimbă în funcție de ce alte culori au în preajmă: hainele noastre, culoarea pielii, a pereților camerei sau chiar a podelei pe care stăm.

Un exercițiu practic este să observi anumite lucruri în natură (o scoică pe plajă, o frunză în pădure), să le documentezi printr-o fotografie sau o schiță colorată și apoi să le muți – să le duci în altă parte sau să le iei acasă – și să observi cum se schimbă proprietățile culorilor.
Atenție totuși la diferențele dintre culorile reale și cele din fotografii. Experimentează cu aparatul sau camera telefonului până ajungi la o aproximare cât mai apropiată de realitate.
Lumină
În același mod e importantă și explorarea naturii cu intenția de a observa efectele luminii în zile sau anotimpuri diferite. Aceeași grădină poate părea complet diferită când e luminată de un soare călduros față de griul apăsător al unei zile ploioase.
Un exercițiu practic este să alegi obiecte uni în culorile curcubeului (unul complet roșu, unul portocaliu, etc.) și să le așezi în formă de cerc cu obiectele în culori reci la Nord și cele calde la Sud. Observă cercul pe parcursul zilei și documentează cum se transformă culorile în funcție de lumină.
Colortropism
Mai departe autoarea trece de la relația dintre lumină și culori, la relația culorilor cu noi, oamenii. O cameră cu pereți roșii îți va crește tensiunea, în timp ce una albastră ți-o va scădea. Galbenul și culorile calde pot mima soarele și diminua efectele asteniei de toamnă sau chiar ale deficitului de atenție. Culorile cu care ne înconjurăm ne afectează calitatea vieții într-un mod real, cuantificabil.
Dacă privim cu atenție cum ne decorăm casa și ce haine alegem, s-ar putea să fim surprinși și să descoperim că avem deja o paletă de culori preferată și că suntem atrași instinctiv, inconștient, de anumite culori (sau tonuri, saturații etc.).

Hibernare
În final, așa cum designerii știu că ochii au nevoie de un spațiu vizual ”de odihnă”, și artiștii trebuie să ia pauză după explorarea culorilor, ca să le asimileze și să le sedimenteze în biblioteca lor vizuală. Dacă o vizită în natură poate fi schițată rapid în câteva tușe de culoare, pentru proiecte mai mari, picturi sau proiecte de design interior, ai nevoie de timp de contemplare, iar ăsta e un pas important pe care nu-l poți grăbi.
Impresii finale
Nature of Color mi s-a părut o carte foarte accesibilă, mai ales pentru artiștii începători sau pentru lucrul cu copiii. Exercițiile sunt ușor de pus în practică și nu intimidează nici prin materialele necesare, nici prin scopul lor final.
Se simte că autoarea este profesoară prin limbajul folosit și explicațiile însoțite de numeroase exemple și anecdote personale. Se parcurge foarte ușor și e de păstrat în geantă sau în mașină, la îndemână pentru orice drumeție.
Dar cel mai mare avantaj al cărții este că m-a scos din casă. Exercițiul în care îți recomandă să folosești un viewfinder – un pătrat decupat într-o pagină albă prin care să observi doar un segment din peisaj – m-a inspirat să fac rame ca de polaroid și să ies în explorare căutând imagini și culori inedite.

Poți cumpăra Nature of Color de Kimberly Collins Jermain aici.

