-
Artă în lucru, nr. 3 lansează apelul deschis pentru artă participativă

Apelul deschis “Artă în lucru”, aflat la a treia ediție, își propune să identifice, să premieze și să publice cinci lucrări artistice participative. Propunerile vor investiga metode inovatoare de interacțiune cu cititorii revistei, care au un rol activ în crearea lucrărilor. Înscrie-te în cadrul apelului deschis “Artă în lucru” cu o lucrare artistică sub formă unui set de instrucțiuni, joc (cuvinte încrucișate, integrame,…
-
Micul Martie – mărțișorul românesc, în interpretarea creativilor

Considerat vestitorul primăverii, Mărțișorul rămâne una dintre „atențiile” cele mai gingașe de dăruit unei persoane. Este un obicei străvechi care a dăinuit din generație în generație și care astăzi trece totuși printr-un proces de reinventare, mulțumită atenției pe care i-o acordă designerii de produs din țara noastră. Așa că în locul tradiționalului bănuț legat cu…
-
Despre industrii creative: designeri de fonturi

Vedem și citim texte în fiecare zi, pe internet, la televizor, în ziare, reviste, cărți, în reclamele care ne înconjoară sau în listele de cumpărături, dar prea rar ne gândim la oamenii care dau formă literelor care le compun. Dacă în articolul trecut am discutat despre designerii de logo-uri și importanța lor, azi vom descoperi…
-
Despre industrii creative: logo designeri

-
Despre industrii creative: graficienii

De la începutul anilor 2000, avansul tehnologic și internetul au făcut ca numeroase job-uri, considerate dificile sau elitiste, să devină mult mai accesibile, mai ales în zona creativă. Dacă înainte un artist vizual avea nevoie să petreacă timp studiind alături de un maestru și să investească în materiale, odată cu popularizarea Photoshop-ului și a culturii…
-
Janet Pulcho and her huge watercolour paintings

Janet Pulcho (full name Zhanna Pulcho; May 8, 1997) is a Ukrainian artist from Odessa and known for her huge watercolour paintings. The main theme of her paintings is floral. She started practicing since 2013. She had been dreaming about becoming an artist since she was a schoolgirl. When she was still learning in high…
-
Produse de design, inspirate de folclorul românesc

„Un popor care nu-și cunoaște istoria este ca un copil care nu-și cunoaște părinții”, a spus cândva Nicolae Iorga. Și totuși, în România de astăzi, istoria a devenit mai mult decât un cumul de cunoștințe – a devenit o adevărată artă. Se îngrijesc de acest lucru tineri designeri de produs pentru care folclorul românesc, atât…
-
Aplicații folositoare pentru creativi – Magazinul

În articolele anterioare am vorbit despre aplicații și platforme care să te ajute să-ți faci planul de afacere, să-ți creezi imaginea brandului și să te promovezi online. Acum am ajuns la ultimul element, unul esențial pentru o afacere creativă – magazinul online. Toate celelalte trei elemente sunt făcute ca să te ajute să-ți creezi brandul,…
-
Aplicații folositoare pentru creativi – Imaginea

Continuăm seria de articole despre aplicații folositoare pentru creativi (fie că sunt freelanceri sau antreprenori) cu o listă scurtă de unelte pentru realizarea imaginii unui brand. Dacă în primul articol ți-am prezentat mai multe aplicații care te ajută să-ți faci un plan și să fii organizat, de data aceasta vom discuta despre imagine. Atunci când…
-
Design de carte făcut de ilustratori și graficieni români

Proverbial se spune că n-ar trebui să judeci o carte după copertă, dar personal aș zice că o copertă bună e o unealtă importantă și ar trebui să informeze cititorul despre ce va găsi în carte. Design-ul de carte e o ramură mai puțin dezvoltată în România, dar ale cărei rezultate sunt foarte vizibile pe…
-
Aplicații folositoare pentru creativi – partea I – Planul

În mod ideal atunci când un freelancer sau un antreprenor creativ pornește la drum în noua sa afacere, se înarmează cu un plan de afacere, un buget corespunzător și o echipă de profesioniști. De cele mai multe ori însă, lucrurile nu decurg așa, ci evoluează natural dintr-o pasiune în afacere: planul de afacere se conturează…
